Mitt Romney - un misionar mormon în drum spre Casa Albă

Mitt Romney - un misionar mormon în drum spre Casa Albă

Mitt Romney încearcă să devină primul preşedinte mormon din istoria Statelor Unite ale Americii şi, pentru a reuşi acest lucru, recurge la perseverenţa şi disciplina pe care le-a folosit pentru a strânge adepţi, ca misionar în Franţa, acum patru decenii.

De la vârsta de 20 de ani a străbătut străzile Parisului pentru a-i cuceri pe sceptici, la sfârşitul anilor 1960, a făcut avere ca fondator şi director al Bain Capital în 1984, a guvernat în Massachusetts între 2003 şi 2007, iar acum sosirea la Casa Albă ar încununa o lungă traiectorie de succese.

Născut la Detroit (Michigan) la 12 martie 1947, în sânul unei familii cu adânci rădăcini politice şi religioase, Willard Mitt Romney a fost educat la Universitatea Brigham Young, o instituţie mormonă din Utah, apoi la Harvard.

Familist şi patriot

Ne puteți urmări și pe Google News

În vârstă de 65 de ani, el se prezintă în faţa electoratului ca un om de familie şi un lider cu o profundă credinţă, patriotism şi convingeri conservatoare.

Chiar înainte de a deveni oficial candidatul prezidenţial al partidului, la convenţia naţională republicană, la Tampa (Florida), Mitt Romney nu a precupeţit niciun efort în intenţia de a-l învinge pe preşedintele Barack Obama în alegerile din 6 noiembrie.

Mitt Romney i-a eliminat unul câte unul pe rivali în alegerile primare, cu argumentul că reuşitele sale de antreprenor îl recomandă ca pe o persoană care poate scoate SUA din actuala criză. Totuşi, activitatea sa în fruntea Bain Capital a servit şi drept muniţie pentru detractorii săi.

A câştigat ca guvernator de Massachusetts, în 2003, în parte pentru că a "vândut" succesul său ca organizator al olimpiadelor de iarnă la Salt Lake City (Utah) între 1999 şi 2002.

Ca guvernator, Mitt Romney a reuşit să reducă un deficit de trei miliarde de dolari şi a promulgat o controversată lege privind asigurările de sănătate, o altă sursă de atac din partea rivalilor săi.

Mitt Romney a înfruntat dificultăţi politice care, potrivit apropiaţilor săi, l-au întărit. A pierdut candidatura prezidenţială republicană în 2008 în faţa senatorului de Arizona, John McCain, după o cursă în care a investit 110 milioane de dolari, incluzând 45 de milioane din propriul buzunar.

Altă dramă definitorie a trăit la vârsta de 21 de ani, în ultima parte a unei misiuni mormone de 30 de luni în Franţa, la sfârşitul anilor 60. În iunie 1968, Mitt Romney a suferit un accident când vehiculul pe care îl conducea într-o zonă rurală a fost lovit frontal de alt automobil.

Frizură impecabilă, politică externă slabă

Experienţa din Franţa, ţară predominant catolică şi care în 1968 se confrunta cu revolte studenţeşti, i-a prilejuit o serie de lecţii importante pentru viitorul său în politică, pentru că a câştigat prin propriile eforturi fiecare nou convertit, scrie agenţia spaniolă EFE.

"Ca şi restul misionarilor, eu trăiam cu o sută de dolari pe lună, care ar fi 600 acum, şi cu ei trebuia să plătesc chiria, hrana, transportul şi îmbrăcămintea. Prin urmare, viaţa mea era foarte diferită de cea pe care o aveam ca fiu al unui director", aminteşte Mitt Romney în autobiografia sa.

Ca fiu mai mic al lui George Romney, director la American Motors Corporation şi apoi guvernator de Michigan, şi al lui Lenore Romney, candidat pentru un post de senator, Mitt Romney s-a obişnuit cu aprinse discuţii despre politică şi credinţa mormonă, iar în autobiografia sa îşi declară admiraţia faţă de tatăl său.

S-a căsătorit la vârsta de 21 de ani cu Ann Davies, pe care a convertit-o la mormonism. Cei doi au cinci copii, cu vârste între 31 şi 42 de ani.

În campanie, Mitt Romney promite reducerea ingerinţei guvernului, tăieri de impozite şi revocarea reformei sanitare din 2010 promovată de administraţia Obama. A alimentat o vie dezbatere pe teme precum rolul guvernului în economie, avort şi reforma reţelei de asigurări sociale. Punctul său slab rămâne însă politica externă, o serie de gafe făcute în cursul unui mini-turneu extern întreprins la sfârşitul lunii iulie subliniind această slăbiciune.

Tunsoarea lui impecabilă şi clasică, creaţie a unui frizer italian, se bucură de atât de multă popularitate încât clienţii salonului respectiv cer deja stilul "Mitt".