Borcea, un botez strategic

Borcea, un botez strategic

Ceremonia religioasă va începe mâine, la orele 14.00, la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Pipera

Încă de acum trei luni, când George Alexandru s-a născut la Miami, în Statele Unite, Cristi Borcea a declarat că botezul va avea loc în România, într-un cadru restrâns. Soţii Borcea au luat această hotărâre după ce nunta lor din ziua de 28 august, anul trecut, a bulversat România prin fast şi megalomanie. O ţară întreagă a admirat sau criticat atunci o veritabilă paradă de automobile de lux, ţinute vestimentare foarte scumpe şi mâncăruri alese. Evenimentul din acest an va fi mult mai discret. El va începe duminică, pe la orele 14.00, la biserica Adormirea Maicii Domnului din Pipera. Invitaţii vor merge apoi la restaurantul din Otopeni, unde a avut loc şi nunta. Masa este anunţată pentru orele 16 şi va dura câteva ore. Vor participa la creştinarea lui George Alexandru circa 70 de prieteni foarte apropiaţi. Pentru invitaţi va cânta Călin Geambaşu. De această dată, şi naşul Gigi Becali, şi Cristi Borcea vor fi ponderaţi şi nu vor mai atrage atenţia nimănui. De altfel, şi programarea botezului, a doua zi după nunta Elenei Băsescu, denotă intenţia "clanului" pentru discreţie. La eveniment vor fi prezenţi cei trei copii ai lui Cristi Borcea, din prima căsătorie. Nu vor participa jucători de fotbal de la echipele Steaua sau Dinamo. Costul unui tacâm, destul de piperat (câteva sute de euro), este confidenţial. Naşii Luminiţa şi Gigi Becali

Ne puteți urmări și pe Google News