Suspendata lui Oprescu costă 101 milioane euro/km

Suspendata lui Oprescu costă 101 milioane euro/km

Costul unui kilometru din autostrada suspendată pe care primarul Sorin Oprescu vrea să o construiască în jurul Capitalei ajunge la exorbitanta sumă de 101,7 de milioane de euro pe kilometru, a calculat preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan.

Într-un comunicat de presă, Nicuşor Dan arată că autostrada suspendată - denumită oficial "Închidere Inelul Median de Circulaţie la Zona Nord/Autostrada Urbană - tronson Lacul Morii - Şoseaua Colentina" - va avea o lungime de 13,150 km şi va costa 1,34 miliarde de euro. Potrivit proiectului de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru acest obiectiv de investiţii, proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei de joi a consiliului general al Capitalei, doar proiectarea autostrăzii este estimată la 57,8 milioane de euro, adică 4,4 milioane de euro pentru un kiloemtru. Pentru comparaţie, execuţia unui kilomteru de autostradă pe ruta Gilău-Nădăşelu (o parte din autostrada Transilvania) costă 4,8 milioane de euro! În cazul autostrăzii suspendate, execuţia propriu-zisă va ajunge la 1,12 miliarde de euro, adică 85,5 milioane de euro pentru un kilometru. Organizarea de şantier va mai costa şi ea 153 de milioane de euro, adică 11,7 milioane de euro/ km.

Refacerea centurii, mai ieftină

Bucureştiul are o centură de 71 de km, din care doar 19 km sunt modernizaţi, având patru benzi. La 20 august a mai fost semnat un contract, în valoare de peste 40 de milioane de euro pentru modernizarea porţiunii cuprinse între DN 2 şi A2, în lungime de 11 kilometri. Mai mulţi specialişti consideră că oraşul ar fi mult mai avantajat dacă s-ar finaliza lărgirea centurii, camioanele find scoase astfel din centrul Capitalei. Luând în considerare preţul la care va fi reabilitată această ultimă porţiune licitată, circa patru milioane de euro pentru un kilometru, şi adăugând la preţ şi diverse lucrări de artă - precum podurile - reiese că întreaga centură ar putea fi modernizată cu circa 300 de milioane de euro, mai puţin de un sfert din banii pe care Oprescu îi dă pentru mega-autostrada suspendată. Proiectul lui Oprescu fost blocat, în 2011, de către consilierii PDL, dar Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) este acum dominat de USL.

Cea mai scumpă autostradă din Europa

Mai multe ţări se plâng că autostrăzile lor sunt cele mai scumpe. De exemplu, o porţiune dintr-o autostradă din Muntenegru va ajunge la peste 20 de milioane de euro/ km. Un cost exorbitant se pare că va avea porţiunea de şapte kilometri dintre Delft şi Rotterdam, în Olanda, care ar putea costa în total 700 de milioane de euro. Acest drum trece prin ultimul mare spaţiu verde dintre Haga şi Rotterdam şi, în plus, există riscul ca şoseaua să se scufunde treptat, datorită solului. În Slovenia, pe autostrada A 2, pe o porţiune de 4,5 kilometri s-a ajuns la un preţ de 55 de milioane de euro/ km. Un tunel prin munte a costat 100 de milioane de euro/ km.

Până şi britanicii au descoperit că plătesc sume uriaşe pe autostrăzi care, în scurt timp, se strică. Prelungirea M74 de lângă Glasgow, care duce în centrul oraşului, a costat nu mai puţin de 138 de milioane de lire pe milă, iar în mai 2012 o porţiune din şosea a început să se scufunde. Costurile acestor drumuri depinde foarte mult de teren, precum şi de traversarea sau nu a unor zone urbane. CITIŢI ŞI:

  • Cum vrea Sorin Oprescu să construiască un kilometru de autostradă la suprapreţ
  • S-a hotărât: AUTOSTRADA din Bucureşti a fost respinsă!
  • Sunteţi de acord cu Autostrada Suspendată de 1,5 miliarde €? Oprescu cere din nou aprobarea proiectului
  • Pirpiliu: Oprescu să informeze CGMB cu privire la firma din China care ar urma să construiască autostrada suspendată
  • Cum a schimbat Oprescu costul autostrăzii suspendate peste noapte
  • E OFICIAL: Vom plăti TAXĂ pe autostrada suspendată!
  • Autostrada suspendată a lui Oprescu are trei variante. VEZI aici traseele
  • Oprescu: "Autostrada suspendată o fac cu chinezii. Ei au venit, gata, au început"

Ne puteți urmări și pe Google News