Doi bucureşteni s-au înconjurat de toţi sfinţii în Prelungirea Ghencea, unde i-au ridicat casă Domnului, cu banii câştigaţi pe fier vechi.

Faci cruce şi intri. Eventual te descalţi la intrare, că nu se cuvine să aduci praf în casa Domnului din cartierul Prelungirea Ghencea din Capitală. A fost ridicată "cu har de la Dumnezeu" de doi soţi cărora, în 2004, Iisus Hristos le-a pus o cruce în gard, apoi a dispărut printre norii care acoperă ansambluri rezidenţiale şi o şosea lungă care duce la Domneşti, bună numai de trafic greu. Ioana Mocanu, sau doamna Oiţa, cum o ştiu vecinii, are 60 de ani şi ea e cea care, într-o noapte, i-a visat pe Dumnezeu şi pe Fecioara Maria. Dumnezeu i-a intrat în casă cu un copil în braţe, iar Maica s-a aşezat în curte, sub o salcie. Doamna Oiţa şi-a adus aminte data şi ora exactă când divinitatea a păşit sfioasă pe poarta casei din Prelungirea Ghencea: era 3 iunie 2004, la nouă seara. I-a văzut pe toţi, s-a dus să-i ia în braţe, le-a cerut s-o binecuvânteze, apoi le-a promis că în ograda aia de 500 de metri pătraţi o să le ridice o casă. "O casă, o biserică, o troiţă, după cum vrea bunul Dumnezeu. Iaca mi-a dat putere şi am făcut-o!", zice Oiţa. Vecinii vin să se roage S-a dus în grabă la bărbat şi i-a povestit revelaţia. Costică, dus şi el des la biserică, n-a spus nu. Încă mai aveau în curte o casă bătrânească, a părinţilor femeii, iar cu vecinii se certau, spune doamna, de la un hotar trecut de ei peste limită cu vreo 70 de centimetri, unde se oprea zidul din spate al casei. Vecinii au spus hotărâţi că vor bucata de pământ înapoi. "Cu legea aia 18 eu am dărâmat o casă. Dar am pus-o la pământ şi-am făgăduit eu lui Iisus Hristos că-i fac alta, numai lui. Şi ne-a învrednicit pe amândoi şi, aşa cum am putut, am ridicat-o", e sentimentală doamna Oiţa. În momentul în care au aşezat prima cărămidă, au căzut în genunchi, şi-au făcut cruce şi şi-au spus că merg mai departe. Au tot mers. În ianuarie 2005 au pus temelia şi, într-un an, i-au dat primul strat de var pe-afară. Era gata şi era visul lor de-o viaţă! Acum, poarta nu stă deschisă din cauza câinilor care ar putea ieşi din curte. Dar vecinii care vor să vină să se roage pot trage numaidecât zăvorul: "Vin oamenii. Vin oamenii credincioşi. Ăia fără har nu prea", zice Oiţa. Interiorul e aglomerat: zeci de icoane şi de statuete au adunat soţii Mocanu "Vorbesc cu Dumnezeu cum vorbesc cu dumneata" Ioana Mocanu n-a muncit nimic concret în viaţă. A învăţat, însă, să se descurce. A făcut nişte cursuri de coafeză şi a început să facă părul vecinelor şi cunoştinţelor. Mai strângea şi ea un ban, că, la 30 de ani, "un microb" de leucemie a pus-o la pat. Timp de zece ani, spunea ea, a stat numai pe transfuzii. Primea sânge de prin spitale, ca să se cureţe de rău. De boală a scăpat definitv în momentul acela decisiv: când l-a strâns pe Dumnezeu în braţe: "Vorbeam cu el cum vorbesc cu dumneata acum. Era viu, carne şi oase. M-am vindecat şi acum sunt sănătoasă tun. Muncesc non-stop. Toată ziua". Sfinţită de preot Doamna Oiţa spune că iubeşte toţi oamenii. Ca să poată întreţine bisericuţa din curte, strânge cu duba familiei fier vechi şi sticle din plastic, apoi le duce la reciclare. Cu banii cumpără cărţi de rugăciuni, icoane, podoabe şi haine bisericeşti pe care, deocamdată, nu le-a îmbrăcat nimeni. N-a venit niciun preot să ţină vreo predică în lăcaş, dar ăsta este următorul mare vis al Ioanei Mocanu: să se extindă, să-şi arate cum poate ea iubirea faţă de Dumnezeu. "După ce am terminat biserica, a venit un preot, Ionel, s-o sfinţească. Dar mai avem de muncă. Când o fi de tot gata, chem un părinte să slujească", explică Oiţa. De pe spătarul scaunului ridică o rochie de catifea vişinie, brodată cu fie aurit: "E veşmântul Domnului, l-am luat de la polonezi". Sub rochie, e un sacouaş bătut cu mărgele de sticlă şi paiete colorate. E al Maicii. Toată încăperea e plină de icoane, de la unele pictate în ulei până la desene colorate. Le adună de pe unde merge. Într-un colţ e statuia Fecioarei, o contrucţie masivă, la care se roagă, de obicei, catolicii. Doamna Oiţa i-a pus în jurul gâtului vreo trei rânduri de mărgele. Nu contează că a cam amestecat ramurile creştinismului într-o singură biserică. Dacă îi place Domnului, ea execută. Pe altar, peste o Evanghelie groasă adusă de la Ierusalim, a aşezat o altă statuie: a lui Iisus Hristos. O ia în braţe şi o pupă cu foc, apoi face repede o cruce. Când mai munceşte prin curte şi-o mai apucă dorul de ele, fuge repede în biserică şi le sărută.  "Coana preoteasă" sau "Doamna cu biserica" "Eu am făcut totul aici după Cartea Sfântă", zice credincioasa. N-a sfătuit-o nimeni, e doar casa pe care ea şi-a imaginat-o că ar fi potrivită pentru Dumnezeu. I-a judecat lumea, zice şi domnul Costică. I-au întrebat de ce, în loc să bea şi să mănânce bine, să se distreze, ei fac biserici? "Alţii au spus că de banii ăia puteam să ne facem dantura. Dar noi nu bem şi nu fumăm. Suntem oameni aşa cum ne vedeţi", explică bărbatul. Soţia lui îi spune să treacă mai departe, că de dinţi au avut ei bani, nu-i problemă. Problemă e că nu s-au putut obişnui cu protezele. Au pus ban pe ban şi, când se ivea vreo ocazie, cumpărau ori un sac de ciment, ori nişte cărămizi, o găleată cu var. Doamna Oiţa s-a ocupat şi de interior. Duminica se întoarce cu sarsanalele pline de la târguri, de unde cumpără lucruri mărunte. Ultima oară i-a luat Maicii Domnului o casetă din argint şi o cruce mare, mare. Bişniţarul i-a dat pe datorie, că ştia că se întoarce. Îi e datoare cu 170 de lei. După ce termină treburile în curte, Oiţa sare în dubă şi pleacă să adune fier vechi şi plastice, ca să-i plătească omului datoria: "Păi la Gorjului ma ştie toată lumea. De cum intru strigă: «A venit coana preoteasă!» sau «A venit doamna cu biserica!»". Lăcaşul pe care şi l-a făcut a avut şi efecte. S-a dus odată în târg şi a cumpărat o icoană. S-a întâlnit cu un bărbat şi i-a spus c-o să se roage pentru el la icoana aia: "Mi-a zis atunci: «Mai bine roagă-te pentru copilul meu, că e în comă, aproape mort. A avut un accident!». Şi m-am rugat. Când m-am mai dus pe-acolo, mi-a sărit un tânăr în braţe. A strigat: «Eu sunt mortul!». Se făcuse, dară, bine". Unei prietene care i-a venit odată în vizită şi care nu avea copii i-a spus doamna Oiţa dintr-o dată că o să facă un băiat: "Mi-a zis că-s nebună. Că ea are 45 de ani, când să-l mai facă? Şi l-a făcut! Are un băiat aşa frumos...I-am spus că e şi copilul meu!". Femeia îşi face loc printre 30 de câini pe care îi are în curte şi pe lângă duba albă plină de fier vechi şi spune ce planuri are: să facă în mijlocul ogrăzii o fântână arteziană, să picteze tavanul bisericii şi, din pietrele pe care le-a adunat în curte, să facă o cărare şi să pună şapte pe-o parte şi şapte pe cealaltă. Aşa scrie la Carte, aşa face doamna Oiţa. Ar mai avea un model după care să se inspire: mormântul sfânt de la Ierusalim. Femeia i-a făgăduit Domnului c-o s-ajungă şi-acolo şi tot ce-o să vadă o să facă şi ea în curte.  Cresc 30 de maidanezi Soţii din Prelungirea Ghencea iubesc oamenii aşa cum iubesc şi animalele. Au strâns de pe stradă 30 de maidanezi. "Nu te muşcă! Au facultate! Ştiu c-aici e biserică şi vin oamenii să se roage!". Lătrătorii îi fug printre picioare, unii cu ochii lipiţi de boală, alţii sprinteni ca exemplarele de rasă. Mâncarea pentru ei nu-i o bătaie de cap. Unde mânâncă omul, are un loc şi-un câine. Şi au loc şi 30, dacă e să te iei după doamna Oiţa, care seară de seară cutreieră oraşul şi trece pe la restaurante, după resturile lăsate de alţii prin farfurii.  Prima biserică au făcut-o la Cernica Pe un teren căpătat drept moştenire, în localitatea Cernica de lângă Bucureşti, soţii Mocanu au ridicat primul lăcaş. E mai mic decât cel din Ghencea, dar a fost făcut în 1999. Oiţa şi Costică merg acolo aproape în fiecare zi, să se roage şi să aprindă lumânări. "Acolo nu era nicio biserică. Era un sat rău până să ridicăm noi capela. După aceea s-a făcut cuminte", spune Ioana Mocanu, care are în plan să ridice şi a treia bisericuţă, pentru a face "Sfânta Treime". Biserica a fost începută în 2005. Într-un an au terminat construcţia!