REFERENDUMUL PENAL. Lider USL Teleorman, Costel Mocanu, a fost audiat la DNA

REFERENDUMUL PENAL. Lider USL Teleorman, Costel Mocanu, a fost audiat la DNA

Costel Mocanu unul dintre membrii PNl influenţi din Alexandria a fost audiat la sediul DNA. Omul de afaceri nu a vrut să dea detalii despre ancheta procurorilor. În multe localităţi din judeţul controlat de Liviu Dragnea sunt suspiciune de fraude la referendum.

Omul de afaceri Costel Mocanu este unul dintre foştii lideri din PNL Alexandria. În prezent el este simplu membru, dar este foarte influent pe plan local. A fost dat afară din organizaţia locală şi pentru o scurtă perioadă a activat la filiala PNL - Poroschia. Tentativa de fraudare din 2004 Potrivit unui articol din Evenimentul Zilei din 9 decembrie 2004, Costel Mocanu a fost implicat într-o tentativă de fraudare a voturilor. Atunci, Costel Mocanu era coordonatorul de campanie al Alianţei DA (PNL + PD) în Alexandria. Liderii PSD i-au propus liderului liberal sa închidă ochii la număratoarea voturilor, astfel încât candidatul PSD Adrian Năstase să obţină din condei un avans de cel putin 4.000 voturi în municipiul Alexandria, distribuite în 20 dintre secţiile de votare, alese special de PSD. Potrivit înţelegerii, membrii Alianţei D.A. din comisiile de la sectiile de votare respective ar fi trebuit să accepte măsluirea număratorii buletinelor de vot astfel încât Adrian Năstase să câştige cu 200 de voturi avans faţă de Traian Băsescu în fiecare dintre cele 20 secţii. "Moralitatea ta e o chestie deosebită" Costel Mocanu ar trebuit sa fie recompensat de PSD pentru trădare cu 200 de milioane de lei şi şase locuri de muncă în posturi importante din primăria oraşului pentru membrii Alianţei D.A. Negocierea a fost înregistrată. Victor Drăguşin (în 2004 era viceprimar PSD, actualul primar al Alexandriei): Emoţiile nu mai sunt aşa mari, acum pentru că oricum câştigăm. E vorba însă de imaginea primarului. În momentul în care ai un scor mare te poţi duce la Guvern să spui ce vrei. E bine pentru Alexandria! Ca primar poţi cere ajutoare pentru căldură... Oricum nu schimbăm lucrurile... Costel Mocanu: Da, dar aici e vorba despre moralitatea mea... Victor Drăguşin: Asta da, moralitatea ta e o chestie deosebită. Costel Mocanu: Victore, te rog, noi am mâncat o pâine împreună, ce îmi zici mie acuma să fac... daca simţi că ceva nu e în regulă, nu mă băga... Victor Drăguşin: Nu, nu e ţeapă, stai liniştit, Nu are rost să-ti spun acum, dar probabil dacă nu faci chestia asta, nu pot să te ajut nici cu prăvălia, nici cu internetul (Costel Mocanu este proprietarul unui internet-cafe - n.r.) Costel Mocanu: O dau dracu, m-am saturat! Dar sper că pentru asta ai vorbit cu şeful tău. Victor Drăguşin: Da, noi garantăm, ne priveşte pe noi treaba asta. Am vorbit cu Liviu (Liviu Dragnea, preşedintele Consiliului Judetean Teleorman - n.r.) Costel Mocanu: El o fi vorbit cu Niţulescu? ( ex- prefectul de Teleorman - n.r.) Victor Drăguşin: Ei, ce contează! "Eu merg pe cuvânt..." Discuţia are loc în maşina de serviciu a viceprimarului. Liberalul si viceprimarul ajung, între timp in biroul primarului de Alexandria, Constantin Slăbescu, unde continua negocierile. Costel Mocanu: În faţa domnului primar (Constantin Slăbescu - n.r.), ma angajez ca la cele 20 de sectii de votare scrise pe această listă sa pierdem cu câte 200 de voturi. Suma este de 200 de milioane şi 5-6 oameni vor fi angajaţi. Constantin Slăbescu: - Acum cu angajarea asta, să ştiţi că vă rezolv în vreo 2-3 luni. Victor Draguşin: Trebuie făcută organigrama... Costel Mocanu: Eu merg pe cuvânt... Cu Victor (viceprimar Victor Dragusin - n.r.) am fost colegi de clasă! Constantin Slabescu: OK. Anchetele din 2012 În ultimele zile, peste 500 de dosare de fraude electorale au fost deschise de procurori din parchetele din întreaga ţară, iar 10 din acestea sunt cercetate de DNA. Anchetele vizează desfăşurarea Referendumului din data de 29 iulie 2012. ad 21 dosare penale de anchete au fost deschise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria- preşedintele CJ Teleorman este USL-istul Liviu Dragnea. 9 dosare penale de anchete au fost deschise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu- Măgurele- preşedintele CJ Teleorman este USL-istul Liviu Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News