Ion Iliescu: Sosirea intempestivă a lui Gordon la Bucureşti, un fapt regretabil
- Carmen Vintil ă
- 14 august 2012, 13:29
Ion Iliescu susţine că vizita lui Philip Gordon la Bucureşti, precum şi opiniile exprimate de acesta sunt "vădit influenţate de campania de dezinformare reuşită de partizanii lui Băsescu ".
"Sosirea intempestivă a subsecretarului de stat al SUA la Bucureşti şi opiniile exprimate, cu acest prilej - vădit influenţate de campania de dezinformare reuşită de partizanii d-lui Băsescu (reflectate, de altfel, şi în declaraţiile d-lui Barroso), constituie un fapt regretabil", a scris fostul şef de stat pe blog.
Ion Iliescu a mai scris că este surprinzător "cu câtă uşurinţă unele cancelarii occidentale (şi inclusiv reprezentanţii lor la Bucureşti) pot fi influenţate de campania de intoxicare desfăşurată de susţinătorii d-lui Băsescu şi câtă lipsă de sensibilitate şi respect pot manifesta acestea faţă de un vot popular, exprimat la un Referendum organizat în mijlocul verii, în ciuda boicotului proclamat de d-l Băsescu şi susţinătorii săi".
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, aseară, la Antena 3, că reprezentantul Departamentului de Stat al SUA avea informaţii incorecte, el punctând faptul că prima întrevedere a lui Philip Gordon în România a fost cu Traian Băsescu. Potrivit lui Antonescu, a fost "evident" pentru el că "oaspetele american venea cu nişte lucruri incorecte pe care le ştia despre situaţia din România". CITIŢI ŞI:
- Gordon: SUA susţine cele 11 puncte exprimate de CE
- Gordon i-a spus lui Ponta că este preocupat de decizia CCR în cazul referendumului
- Philip Gordon: Îngrijorările Departamentului de Stat sunt legate de suspiciunea că la referendum au avut loc fraude de amploare
- Philip Gordon, adjunctul lui Hillary Clinton l-a vizitat mai întâi pe Traian Băsescu