Parolele sunt mutate în smartphone

Parolele sunt mutate în smartphone

Conform unui studiu realizat de O+K Research pentru Kaspersky Lab în luna mai a acestui an, 30% dintre utilizatori stochează pe smartphone informaţii confidenţiale, inclusiv parole de la conturile reţelelor sociale şi de la alte servicii online.

Studiul, la care au participat 11.000 de respondenţi din întreaga lume, dezvăluie şi alte tendinţe în utilizarea telefoanelor mobile inteligente şi a tabletelor, gadgeturile care au devenit foarte populare în ultima perioadă. 50% dintre posesorii de smartphone- uri folosesc dispozitivele mobile pentru a păstra fişiere foto şi video personale. 21% dintre respondenţi stochează în memoria telefonului informaţii confidenţiale, precum numerele cardurilor de credit sau datele de autentificare la conturile bancare. Pentru utilizatorii de tablete, acest număr este şi mai mare, adică 28%, ceea ce dezvăluie faptul că smartphone- urile şi tabletele sunt tot mai frecvent folosite în rolul de computer tradiţional.

Ne puteți urmări și pe Google News