Vasile Dâncu: "Ioan Rus are un coleg care salivează la gândul că ar putea fi şeful poliţiştilor"
- Carmen Vintil ă
- 8 august 2012, 11:10
În ziua în care ministrul de Interne, Ioan Rus, şi-a anunţat demisia, în Pagina Întâi a apărut un interviu în care unul dintre componenţii grupului de la Cluj, Vasile Dâncu, vorbea despre situaţia acestuia. Dâncu spunea că Rus este atacat din interiorul partidului şi că are un coleg care "salivează mult la gândul că ar putea fi, într-o zi, şeful poliţiştilor".
"Ioan Rus este atacat şi din interior, nu este nicio noutate. Are un coleg care salivează de mult la gândul că ar putea fi, într-o zi, şeful poliţiştilor. Cei din interior, care vor să pună mâna pe postul lui de la Guvern, nu-l cunosc şi nici nu ştiu ce fac. Indiferent cât de mult haos este în ţara asta, refuz să cred că infractori cu multe dosare penale, chiar dacă se află în adormire sau au fost ştampilate cu NUP, ar putea ajunge miniştri de Interne. Ioan Rus este un om politic dedicat şi loial social democraţiei şi PSD. Dacă reuşesc să-l împingă, din nou, în afara partidului, USL va avea o problemă de credibilitate", a susţinut Vasile Dâncu, într-un interviu acordat Pagina Întâi. Acţiunea de suspendare a avut momente de improvizaţie În acelaşi interviu, Vasile Dâncu a spus că " Ioan Rus a comis naivitatea de a se reîntoarce în politică în numele unor idealuri care i-au rămas în minte şi în inimă din primul lui mandat, ignorând faptul că lumea politică s-a schimbat între timp". "Şi PSD-ul s-a schimbat, iar lupta pentru postul de ministru de Interne este importantă într-o epocă în care puşcăria a început să devină unitate de măsură a politicii. Ioan Rus nu se lasă târât în nicio măgărie, nu acceptă cârdăşii sau solidarităţi imorale. El nu este şeful Autorităţii Electorale Permanente, deci cei care-l atacă nu au dreptate. Ministrul de Interne a comunicat o cifră de alegători produsă de instituţiile statului. Nu o putea corecta, căci nu are cum să anuleze CNP-urile doar pentru că unii cetăţeni sunt plecaţi în străinăte, în condiţiile circulaţiei libere. (...) Nu referendumul a fost organizat din prima şi nepregătit, ci acţiunea politică de suspendare a avut destule momente de improvizaţie. Cei care-l critică pe Ioan Rus sunt ipocriţi, toţi politicienii ştiu că nu s-au actualizat datele cu mare acribie pentru ca să rămână aceleaşi norme de reprezentare în consiliile locale şi judeţene şi în Parlament", a mai spus Dâncu. Potrivit acestuia, dacă se scoteau de pe listele electorale cei plecaţi în străinătate, erau cu peste 20% de locuri mai puţine în administraţie. "Credeţi că politicienii pot accepta asta? Nici în ruptul capului! Nu vedeţi ce luptă se dă pentru a nu reduce numărul de parlamentari? Dacă s-ar putea, politicienii români ar face Parlament tricameral cu peste 3000 de membri", a declarat Dâncu. Citiţi şi:
- Ministrul de Interne, Ioan Rus, şi ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre, au demisionat. Rus: Au fost presiuni, începând cu Băsescu şi terminând cu Antonescu
- Oprişan: Ioan Rus este "un tip OK", demisia sa este surprinzătoare
- Băsescu: "Atât premierul Ponta, cât şi ministrul Rus, s-au aşezat într-un ridicol greu de comparat. Actualizarea listelor nu se face cu 'nea Vasile"
- MINI - RECENSĂMÂNT INSTANT. Cum vrea Ioan Rus să-i numere pe români: "Mă, Popescu Vasile există?"
- INCREDIBIL. Tromboanele primarilor stahanovişti, care au dublat producţia de voturi
- Ioan Rus: Listele electorale vor fi organizate printr-un mini recensământ, până pe 24 august