Inna a rămas fără voce la Timişoara | FOTO

Inna a rămas fără voce la Timişoara | FOTO

Adusă să cânte de Ziua Timişoarei pe 15.000 de euro, Inna a rămas în finalul concertului fără voce. Ea a urcat pe scena din Piaţa Unirii aproape de miezul nopţii şi a vorbit, încă odată, despre motivul pentru care şi-a donat onorariul în valoare de 15.000 de euro unui centru pentru copiii bolnavi de diabet.

"Este extraordinar la Timişoara, foarte frumos, nu mai am voce. Asta nu este un lucru bun pentru mine, este un lucru bun pentru oameni, că aşa îşi dau seamă cât îi iubesc. Plec în Londra, unde pregătesc o surpriză, nu pot să va spun deocamdată. Eu aş spune, dar nu mă lasă echipă. Nu am timp de vacanţă, vacanţă mea e pe scena", a spus cântăreaţa.

Artista nu a pierdut ocazia să explice, la scenă deschisă, de ce a ajuns să îşi doneze onorariul primit în urma concentrului din centrul Timişoarei. "Vreau să vă vorbesc puţin despre cazul ăsta, despre tot concertul meu de la Timişoara şi despre toate vorbele pe care presa le-a spus, adevărate sau mai puţin adevărate. Este adevărat că domnul primar m-a contactat, nu pe mine personal, echipa mea, şi m-a întrebat dacă vreau să fac un concert la Timişoara. S-a stabilit preţul, s-a negociat preţul, fiecare negociază, şi am acceptat, domnul primar a acceptat, iar voi aţi crezut de cuviinţă că suma de bani pe care eu urma să o primesc, nu că nu mi-ar fi trebuit mie, dar că ar fi trebuit altor oameni sau altor scopuri în mod special. Şi eu am citit ce aţi făcut voi pe Facebook acolo - am citit, să nu credeţi că nu citesc, citesc toate mesajele şi îmi place să ştiu părerile tuturor oamenilor -, am citit, am văzut şi sunt de acord cu voi", a declarat cântăreaţa, care i-a şi vizitat, în cursul zilei de duminică, pe copiii diabetic şi hemofilici de la Centrul "Cristian Şerban" din Buziaş, cărora le-a donat onorariul. Vădit impresionată de viaţa micuţilor, Inna le-a povestit timişorenilor despre aceştia: "Ei fac patru injecţii pe zi. Vă daţi seama ce înseamnă asta? E ca şi când eu, când eram mică, mă jucam de patru ori pe zi, ei fac patru injecţii".

Ne puteți urmări și pe Google News