Din aprilie, se observă o reorientare dinspre depozitele la termen în lei spre cele în valută.
Deşi nu s-ar spune că există vreo legătură între ele, depozitele bancare au ţinut pasul cu criza politică din ultimele luni, chiar dacă într-un mod indirect. Deprecierea leului şi perspectivele înfricoşătoare pe care le aruncă scandalul politic asupra economiei au readus sentimentul anilor '90, când dolarul era rege când venea vorba de depozite sau bani ţinuţi la ciorap.
Economie "euroizată"
După multe luni în care depozitele la termen ale populaţiei în lei au crescut constant, în iunie situaţia s-a schimbat, acestea coborând faţă de luna anterioară cu aproape 300 de milioane de lei. Mai interesant nu este că depozitele în lei au scăzut, ci că o parte a scăderii se regăseşte în creşterea depozitelor în valută. Nu este o creştere mare, însă ea arată o schimbare a preferinţelor românilor.
Raportul între depozitele la termen în lei şi cele în euro este şi mai edificator din acest punct de vedere. Evoluţia acestuia, de la minime de 1,4-1,5 în 2008 şi 2009 până la 1,84 în martie 2012 a arătat că populaţia şi-a recăpătat, încet-încet, încrederea în leu ca monedă de economisire.
De-abia în 2007 am mai întâlnit aceste valori, sumele economisite în lei fiind atunci de aproape două ori mai mari decât cele în valută. Recăpătarea încrederii e cu atât mai clară dacă ne gândim că acum dobânzile la lei sunt aproape la fel de mici ca şi cele la euro. Totuşi, din luna aprilie raportul a început să scadă, până la 1,79 la sfârşitul lui iunie, semnalând o reorientare spre valută, în contextul actual de instabilitate.
Raportul atât de scăzut între depozitele în lei şi cele în euro, care se păstrează şi în cazul firmelor, nu doar al populaţiei, se explică pe de o parte prin teama de o depreciere masivă a leului (puţin justificată, totuşi, dacă privim la evoluţia valutară din ultimii ani) şi pe de altă parte prin "euroizarea" României. Cel din urmă fenomen s-a perpetuat de-a lungul anilor, iar acum preţuri în euro nu sunt doar la case sau produse din import, ci şi la servicii care nu au legătură cu străinătatea (telefonia, de exemplu).
Ca o comparaţie, în Polonia depozitele populaţiei erau la 30 iunie de 481 miliarde de zloţi (echivalentul a 540 miliarde de lei), faţă de aproape 120 de miliarde de lei în România, la o populaţie de doar două ori mai mare. Din acestea, 446 de miliarde erau în zloţi şi doar 35,7 miliarde în valută, raportul între ele fiind aşadar de 12,5, în creştere constantă de la 6-7 în anul 2007.
Când e potrivit un depozit în valută
La fel cum creditele în valută nu se potrivesc oricui, nici depozitele în valută nu sunt indicate în orice situaţie. Cursul valutar poate fluctua în orice direcţie, iar perioada de scădere încheiată în vara anului 2007 este o dovadă. Un depozit în valută presupune şi asumarea acestui risc, iar din acel moment nu mai faceţi doar economii, ci şi speculaţii valutare. Iar dacă euro sau dolarul scad, vă puteţi alege cu bani mai puţini decât la început. Altfel stau lucrurile dacă scopul banilor este efectuarea unor plăţi ulterioare în valută. Poate fi vorba de cumpărarea unei maşini, a unei case, de o excursie în străinătate sau altceva de acest fel. În această situaţie, depozitul în valută nu mai are un risc legat de cursul de schimb, suma în euro necesară pentru bunul sau serviciul cumpărat rămânând aceeaşi.
CITIŢI ŞI:
Recomandările noastre
