Încă aştept. Aştept Dan Diaconescu Direct. Nu, n-am luat-o razna, îl aştept pe Crin Antonescu să meargă la Dan Diaconescu şi să fie, angajat, în direct, ca reporter pe "politic".
Surse are, "cunoştinţe", la greu, cred că s-ar descurca. Deja văd scenariul angajării la "televiziunea poporului". Cadru strâns pe freza lui Crin, întrerupt din când în când de unul larg cu studioul din care nu lipseşte o vrăjitoare care încearcă să explice cum de nu au mers la vot cei 9 milioane de români şi că Victoraş are argint viu în vene, la fel ca Borcea anul trecut, omul pe care l-a tratat şi acum e bine-mersi la Miami. "Am venit aici să anunţ poporul că, aşa cum mi-am dat cuvântul, mă retrag din viaţa politică.Nu pot renunţa de tot la marea mea pasiune, aşa că, dacă domnu' Dan vrea, voi lucra la OTV şi voi transmite ce se mai întâmplă pe politic", va spune Crin, iar Dan Diaconescu îl va aproba, imperturbabil ca de obicei. Vrăjitoarea îi va spune că ştia că se va întâmpla aşa, dar doar pentru că nu a apelat la serviciile ei: "Domnu' Crin, trebuia să-mi aduceţi cearşaful de la Cotroceni din dormitor, v-am mai zis asta pe Facebook. Un galben de aur, o găină neagră tăiată, pe baltă, la miezul nopţii când e luna plină şi rămâneaţi acolo, iar acum dormeaţi liniştit". Plictisit însă, sau doar puţin adormit, fostul preşedinte interimar îşi va lua o cafea şi îl va concura pe Badea în invectivele adresate "cârpelor" şi "matracucilor" care nu vor să-l facă pe Dan Diaconescu preşedintele poporului.