Traian Băsescu, despre Adrian Năstase:Eu ce să fac, să-l atac când e căzut?
- Andreea Udrea, consultant politic
- 18 iulie 2012, 13:27
Invitat la Gândul Live, preşedintele suspendat Traian Băsescu a comparat extinderea programului de vot de pe data de 29 iulie cu alegerile din anii 1946-1947, organizate de comunişti.
"Eu zic să prelungim referendumul până iese, ca aşa s-a făcut şi-n '46-'47, până a ieşit cum au vrut comuniştii. Referendumul nu e problema mea, e a Parlamentului, eu vreau să ştiu care sunt condiţiile. Nu mi se pare cinstit că mai sunt 11-12 zile până la referendum, iar majoritatea parlamentară încearcă să schimbe datele. Orele erau fixate, conform legii referendumului, dacă mai schimbă ceva acum, mă pot aştepta la orice...", a declarat preşedintele suspendat la Gândul.live. Traian Băsescu a mai adăugat că nu ştie " care este abordarea românilor faţă de participarea la referendum" şi că este foarte dificil ca după 3 ani de criză să mai obţină 50%. "Pur şi simplu nu ştiu care este abordarea românilor faţă de prezenţa la referendum. Ce ştiu însă este că am o misiune imposibilă, după opt ani ca preşedinte şi trei ani de criză, să obţin tot 50%, procentul cu care am câştigat alegerile. (...) "Sondajele nu au cum să-mi fie favorabile, românii au multe motive să fie supăraţi pe mine"", a completat preşedintele suspendat. Despre Adrian Năstase:Eu ce să fac, să-l atac când e căzut? Întrebat de ce nu s-a referit deloc în această campanie la cazul Adrian Năstase, în comparaţie cu referendumul pentru demiterea sa din 2007, Traian Băsescu a precizat: "Este un om în necaz, indiferent că justiţia a stabilit că e vinovat. Eu ce să fac, să-l atac când e căzut?".
CITIŢI ŞI:
- Ponta: Programul de vot extins de la 7.00 la 23.00| LIVE TEXT