Loteria Naţională era să ajungă din nou pe mâna grecilor

Loteria Naţională era să ajungă din nou pe mâna grecilor

Înainte de a părăsi scaunul de preşedinte al Loteriei Române, Gheorghe Benea a negociat un nou contract cu grecii de la Intralot, cei care, în ultimii opt ani, au dat o gaură companiei de aproximativ 215 milioane de euro.

Inspectorii Curţii de Conturi a României, cei ai Corpului de Control al Premierului şi cei ai Corpului de Control al ministrului de Finanţe au atras atenţia autorităţilor că prevederile contractului de credit-furnizor încheiat între Loteria Română şi grupul de firme greceşti Intralot sunt păguboase pentru statului român. Cu toate acestea, Gheorghe Benea, cel care a condus compania până acum şase săptămâni, a negociat o prelungire a acestuia. Contractul de credit furnizor pentru implementarea programului video-loterie, dintre Loteria Română şi grupul de firme greceşti Intralot, Intracom şi Lotrom, a fost parafat pe 1 septembrie 2003, de către Nicolae Cristea, preşedintele din acea perioadă al companiei. Loteria a intrat în posesia a 6.273 de aparate de joc şi o serie de softuri operaţionale de comunicaţii şi joc. Problema e că Nicolae Cristea nu a stabilit o sumă fixă în contract pentru această achiziţie, ci a semnat cu partenerii greci să achite eşalonat aparatura, pe parcursul a 10 ani. Potrivit clauzelor contractuale, în primii trei ani - grupul de firme Intralot a primit 80% din încasările brute, 75% pentru perioada 2006 - 2009 şi 70% pentru ultimii patru ani. Numai între 2003 şi 2010, Loteria Română a virat în conturile grecilor 841,5 milioane de lei. Acest contract este încă în vigoare şi va expira pe 30 noiembrie 2013. Din cei 814,5 milioane de lei, 527,8 milioane reprezintă banii plătiţi de companie în contul Intralot pentru finanţarea cu care a fost plătită aparatura, 231,8 - ratele la echipamente, iar 81,8 milioane de lei reprezintă TVA-ul. Raportând această sumă la euro, rezultă că statul român, acţionarul unic al Loteriei Române, a fost păgubit cu aproape 215 milioane de euro. Înainte de încheierea perioadei contractuale, grecii au luat legătura cu Gheorghe Benea, pe care l-au invitat în Grecia la negocieri, pentru prelungirea contractului. Potrivit unor documente intrate în posesia EVZ, întâlnirea dintre reprezentanţii firmei Intralot şi Benea a avut loc anul trecut, pe 12 iulie. Ulterior, pe 30 august 2011, Benea a primit de la Intralot o ofertă finală. Grecii vroiau 67,5% din încasările brute Potrivit ofertei Intralot, care i-a fost înaintată lui Benea de către managerul grec al firmei, Fotios Mavroudis, procentele din încasările brute pe care le vroiau grecii scădeau doar cu 2,5%. Intralot vroia o prelungire a contractului pe încă 10 ani, pentru 2013 - 2023. Pentru prima perioadă contractuală, ei şi-au redus pretenţiile doar cu 2,5%, urmând ca, pentru ultima parte a derulării afacerii, procentul lor să mai scadă cu încă 2,5. Inspectorii Curţii de Conturi a României au atras atenţia conducerii companiei, în ultimul raport de control, că acest contract a fost extrem de păgubos şi a recomandat cumpărarea de noi aparate din fondurile proprii. Gheorghe Benea a fost contactat de EVZ pentru a obţine punctul său de vedere, însă a refuzat să răspundă.

Ne puteți urmări și pe Google News