CEZ România, interesată de privatizarea Electrica

CEZ România, interesată de privatizarea Electrica

Compania CEZ România este interesat să participe la o privatizare sau la orice formă de vânzare a activelor societăţii Electrica, reprezentanţii companiei exprimându-şi interesul faţă de autorităţile române, a declarat preşedintele directoratului grupului CEZ în România, Jan Veskrna, astăzi, la o conferinţă de presă.

"Noi am intenţionat să participăm la privatizare sau la orice formă de vânzare a activelor societăţii Electrica, nu a venit din partea Ministerului Economiei. Noi am întrebat dacă este ceva în strategia pentru anii următori în acest sens. iar răspunsul autorităţilor a fost unul foarte general, că România nu se concentrează pe reevaluarea companiilor de stat. De atunci însă, acest aspect a început să se schimbe odată cu înlocuirea managementului companiilor de stat. În perioada Guvernului Ungureanu s-a creat o echipă de specialişti care să se ocupe de aceste aspecte şi atunci am fost încurajaţi să ne exprimăm intenţia. Nu am primit niciun răspuns, niciun plan de acţiuni concrete. În momentul în care va exista o decizie de vânzare, voi lua avionul către Praga (n.r. - sediul central al CEZ) pentru a stabili condiţiile. Autorităţile sunt în urmă pentru că tot timpul se produc schimbări", a declarat Jan Veskrna, citat de Agerpres.

Reprezentantul CEZ a precizat că în ceea ce priveşte datoriile CFR, acestea au fost aduse la zero.

"Putem spune despre datoriile CFR că, după cinci ani, acestea au fost aduse la zero", a adăugat preşedintele directoratului CEZ România.

Ne puteți urmări și pe Google News