John Lennon. Banii şi celebritatea continuă după moarte!
- Roxana Roseti
- 13 iulie 2012, 23:55
La 32 de ani de la asasinarea sa, numele lui John Lennon a devenit un brand capabil să genereze venituri de peste 17 milioane de dolari pe an.
John Lennon a murit în anul 1980, iar averea muzicianului este în creştere datorită materialelor discografice, vândute în mii de exemplare, dar şi datorită diverselor campanii care folosesc numele lui. Văduva lui Lennon, Yoko Ono, se ocupă de averea artistului. Lumea întreagă continuă să îl omagieze, iar unii chiar merg mai departe, încercând să îşi imagineze cum ar fi fost astăzi John Lennon dacă mai trăia. Fermier sau internaut Vanity Fair publica, în 2010, un interviu imaginar cu Lennon… Artistul era prezentat ca "un fermier nonconformist, crescător de vaci din rasa Holstein, care are un asistent ce a pregătit două porţii răcoritoare de capuccino pentru intervievat şi reporter"! Lennon este descris tot slab şi cu plete cărunte, relaxat în preajma unei tinere blonde, angajată pe post de îngrijitoare pentru animale. Artistul povesteşte în interviul imaginar despre divorţul de Yoko Ono survenit după 1980, "divorţ care nu ar fi unul gen Tiger Woods, ci mai degrabă ca unul dintr-un film francez, după reconcilierea târzie cu fosta soţie". Presa britanică a ripostat la acest material publicistic, considerându-l chiar jignitor pentru memoria lui Lennon. În schimb, Elton John crede că un artist de talia lui Lennon ar fi savurat din plin epoca Internetului! Obsesia japoneză Lennon a fost împuşcat, în 1980, în apropierea locuinţei, de un fan cu probleme psihice. După atâta timp de la moartea sa, apropiaţii încă mai consideră că Lennon era "terminat, mai demult, deoarece Yoko Ono a avut o influenţă nefastă asupra lui". Îi era prezentată de către o prietenă apropiată formaţiei Beatles. Curând, Ono divorţa de cel deal doilea soţ pentru a trăi alături de celebrul star, iar Lennon, la rândul lui, de soţia cu care avea deja un fiu, pentru a se căsători cu misterioasa japoneză. Ceilalţi Beatles au fost nemulţumiţi de alegerea lui Lennon, declarând că Yoko "degaja asupra lui o putere hipnotică", şi că "l-a făcut dependent de marijuana". Prin testamentul încheiat cu un an înainte de a muri, John a lăsat averea - aproximativ 150 de milioane de dolari - lui Yoko Ono şi copiilor săi, proveniţi din cele două căsnicii. Dar, fiind lacomă, după cum declară toţi apropiaţii lui Lennon, văduva a scos beneficii din imaginea cântăreţului, valorificând tot ce i-a aparţinut. Nici desenele inedite din album nu au scăpat, fiind oferite diverselor galerii - două dintre ele chiar au fost expuse pentru suma iniţială de 8.000 de dolari. Superofertă: 5 milioane $ pentru vila cântăreţului Reşedinţa în care a locuit în anii 70, John Lennon, este scoasă la vânzare, preţul fiind de cinci milioane de dolari. Luxoasa vilă se întinde pe o suprafaţă impresionantă, este ultradotată şi se află într-o zonă exclusivistă, în apropierea restaurantelor şi magazinelor de fiţe. Casa are o gradină interioară spectaculoasă. Bucătarie ultradotată, dormitor spaţios, o cameră plină cu instrumente şi portrete ale artistului. The Beatles a stârnit întotdeauna interes, fanii care l-au adorat continuând să colecţioneze obiecte care i-au aparţinut acestuia.