Corespondenţă din Bruxelles. Ponta, timid şi prietenos cu preşedintele şi Curtea Constituţională

Corespondenţă din Bruxelles. Ponta, timid şi prietenos cu preşedintele şi Curtea Constituţională

De teama unor mitinguri organizate de Opoziţie şi a unor întrebări neplăcute despre plagiat, premierul Victor Ponta şi-a ţinut în secret programul vizitei la Bruxelles şi a evitat, cel puţin în prima zi, contactul cu presa.

Puţinele imagini cu Ponta, difuzate de televiziunea cu circuit închis din sediul Consiliului European, arată un premier român timid, stând departe de restul delegaţiilor, în timp ce colegii din Executiv, în frunte cu ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, încercau să-i alunge plictiseala.

Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a trecut în viteză pe lângă Ponta, ignorându-l, până când un colaborator l-a oprit şi i-a arătat cu degetul, discret, delegaţia română. Politicos, Rompuy s-a întors şi a dat mâna cu premierul român.

Acesta a fost interpelat de către un jurnalist străincu titulatura de "domnule preşedinte". Nu a răspuns. Disputa cu Băsescu s-a dezumflat

La Bruxelles, premierul şi-a temperat substanţial disputa cu şeful statului. După întâlnirea cu şefii de stat şi de guvern din Partidul Socialist European, Victor Ponta a spus că respectă hotărârile Curţii Constituţionale.

"Voi respecta întotdeauna hotărârile Curţii Constituţionale. Cred că şi preşedintele trebuie să respecte deciziile Parlamentului şi Guvernului. Îmi doresc să găsim o cale instituţională de rezolvare a conflictelor noastre", a spus premierul. El a precizat că "rămăsese" să aibă la Bruxelles o discuţie cu şeful statului.

Ulterior, la sosirea în clădirea Consiliului European, Ponta s-a mărginit să declare că o să "încerce" să reprezinte cât mai bine interesele României.

Deşi a insistat că a utilizat un avion de linie, atât Ponta, cât şi restul delegaţiei (din care au făcut parte miniştrii Andrei Marga-Externe şi Leonard Orban- Afaceri Europene) s-au îmbarcat de la salonul de protocol. Un grup de jurnalişti (din care EVZ nu a fost invitat să facă parte) a venit la Bruxelles cu acelaşi avion pe care l-a utilizat şi premierul. "Demisionez dacă am plagiat"

La Bruxelles, Victor Ponta a acordat un interviu publicaţiei spaniole "El Pais", prilej cu care a promis că, dacă se dovedeşte că a plagiat în lucrarea de doctorat, atunci va demisiona din funcţie. Întrebat de reporter dacă a plagiat, premierul a răspuns răspicat "nu" şi a adăugat că totul este un atac al şefului statului. Citiţi şi:

  • Traian Băsescu, împiedicat să-şi exercite atribuţiile constituţionale: "Victor Ponta reprezintă România nelegitim la Bruxelles. M-a sunat azi să-i aprob un mandat" | VIDEO
  • DEZBATERE EVZ. Preşedintele Traian Băsescu nu mai pleacă la Bruxelles. A procedat corect?
  • Joseph Daul: "Sunt profund îngrijorat de nerespectarea statului de drept în România"
  • Cezar Preda: PDL va solicita "un protest ferm" din partea Grupului Popular European
  • EUobserver: Conflictul dintre Ponta şi Băsescu nu va ajuta România să scape de monitorizarea pe justiţie

Ne puteți urmări și pe Google News