Băsescu, împiedicat să-şi exercite mandatul constituţional

Băsescu, împiedicat să-şi exercite mandatul constituţional

Şeful statului nu a vrut să creeze o problemă de imagine României şi a cedat în războiul reprezentării ţării la Bruxelles. În opinia sa, o dispută preşedinte-premier ar fi făcut înconjurul lumii.

Preşedintele Traian Băsescu nu s-a mai dus, ieri, la Bruxelles pentru a nu strica "imaginea bună" pe care a construit-o României timp de opt ani. A ţinut o declaraţie la Palatul Cotroceni, în care a subliniat că, pentru "prima dată", a fost împiedicat să îşi exercite atribuţiunile constituţionale şi că România a fost legitim prezentă la Consiliul European, dar nelegitim reprezentată.

"Vă mărturisesc că nu este cea mai veselă zi din mandatele mele de preşedinte al României, pentru că este prima dată în opt ani de exercitare a funcţiei când sunt împiedicat să îmi exercit atribuţiunile constituţionale", a spus preşedintele Băsescu, subliniind că reputaţia României ar fi fost pusă sub semnul întrebării, dacă la Bruxelles ar fi mers doi delegaţi.

"O stânjenitoare dispută preşedinte - premier la Bruxelles nu ar fi făcut numai înconjurul UE, dar şi înconjurul lumii", a mai spus şeful statului.

Totodată, preşedintele a precizat că, pentru prima dată în istoria post-decembristă, un prim-ministru şi-a asumat prerogativele preşedintelui fără să aibă un mandat de la acesta, dezvăluind că Ponta l-a sunat ieri, în jurul orei 12.00, să-i ceară mandat.

"Am luat decizia să nu merg la Bruxelles, pentru că ar fi fost o situaţie stânjenitoare şi pentru partenerii noştri europeni, să arbitreze ei o dispută naţională.(…) Nu am vrut să particip, chiar abdicând de la o obligaţie constituţională, la crearea unei astfel de impresii în faţa partenerilor europeni", a arătat Băsescu. Întrebat dacă intenţionează să depună plângere penală împotriva premierului, pentru că şi-a asumat atribuţii care nu-i revin, şeful statului a răspuns: "Niciodată". "Nu este treaba mea şi vă rog să nu-mi atribuiţi niciun fel de intenţie din acest punct de vedere", a spus Băsescu. Cât despre nerespectarea deciziei CCR şi a faptului că USL pune sub semnul întrebării legitimitatea Curţii, şeful statului a spus că USL generează un "derapaj democratic grav" de când a venit la guvernare. Şeful statului consideră că suntem într-o situaţie în care statul de drept este pus sub semnul întrebării Citiţi şi:

  • Victor Ponta s-a sucit: "Voi respecta deciziile Curţii Constituţionale"
  • DEZBATERE EVZ. Preşedintele Traian Băsescu nu mai pleacă la Bruxelles. A procedat corect?
  • Joseph Daul: "Sunt profund îngrijorat de nerespectarea statului de drept în România"
  • Cezar Preda: PDL va solicita "un protest ferm" din partea Grupului Popular European
  • EUobserver: Conflictul dintre Ponta şi Băsescu nu va ajuta România să scape de monitorizarea pe justiţie
  • BRUXELLES. Jurnaliştii străini i-au spus lui Ponta "mister president"

Ne puteți urmări și pe Google News