Miting la Floreasca: "Cine-l iubeşte pe Năstase să treacă la semnături!"
- Andrei Udi şteanu
- 24 iunie 2012, 11:43
Câteva zeci de fani ai lui Adrian Năstase au venit ieri, la Spitalul Floreasca, cu flori şi sloganuri pentru a-l îmbărbăta şi a-i ura "La mulţi ani!" fostului prim-ministru.
Aducând coşuri de flori, felicitări făcute de mână, bannere cu urări de bine şi sloganuri anti-Băsescu, mai mulţi susţinători ai lui Adrian Năstase se adună în faţă la Urgenţe, după ora 17.00. Jandarmii delimitează un mic ţarc şi-i îmbie pe toţi să nu iasă pe carosabil. Televiziunile fac cerc în jurul celor strânşi şi smulg declaraţii.
A venit aici şi Cezar, eternul protestatar din Piaţa Universităţii, care flutură şi steagul imens şi ţine papucii atârnaţi de gât. Azi are şi-o şapcă galbenă, însă, cu USL. E şi un pensionar tot cu şapcă, dar de la Blocul Naţional Sindical, deja cam folosită. Sunt şi tineri, cu ochelari de soare, despre care cineva spune că sunt de la Tineretul Social-Democrat. Tineri care refuză, cu un aer de plictis, să dea declaraţii presei. Sunt şi tinere cu priviri blazate, care stau departe de pensionarii ceva mai vocali adunaţi lângă camere.
Şi, aşteptând înfrigurată pe o căldură de peste 37 de grade Celsius, printre protestatari e şi Alexandrina Gavrilă, care se declară preşedinte al unui ONG şi al cărei nume a apărut anul trecut în presă într-un scandal de mită, descoperit de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA). Diploma "Locul I"
Alexandrina Gavrilă ridică o diplomă cu "Locul I pe ţară, pentru merite deosebite" pe numele lui Adrian Năstase. Spune că fostul premier a ajutat-o mult cu o condamnare din trecut, dinainte de 1989.
Femeia susţine că ar fi fost "condamnată la moarte" că ar fi făcut-o analfabetă pe Elena Ceauşescu, alţii însă spun că a fost vorba de nişte furturi mărunte. Spune că abia acum ar fi obţinut, de la CEDO, "7 milioane de euro", pentru ce i-au făcut securiştii. Dar asta e în trecut. Prezentul arată că pensionara consideră că justiţia a fost prea dură cu Adrian Năstase.
"Sunt oameni care au omorât cinci-şase cu maşini! Le-a dat trei ani cu suspendare. Ori acest om n-a făcut nimic pentru ţara asta?", zice femeia. "Eu consider că a muncit zi şi noapte. Cu domnul Iorgovan a lucrat la Constituţia ţării", dă un exemplu protestatara. "M-a ajutat. Şi am venit să-i dau diploma de onoare, Locul I pe ţară, pentru merite deosebite", repetă cu diploma, înrămată, în mână. Alexandrina aştepta să-i ducă în salon lui Năstase o diplomă cu "Locul I" Colega de liceu
Ceva mai încolo, Mariana Schicht, vicepreşedinte la Federala Revoluţionarilor din România, a adus cu ea copia după cererea de graţiere pe care a depus-o încă de ieri pe numele lui Adrian Năstase. Pentru ea, ce-a păţit fostul premier e tot o nedreptate.
"Eu sunt grefier de instanţă. Şi am văzut dosarul! Nu sunt probe în dosar împotriva acestui om. A fost condamnat fără probe, i s-au aprobat doar cinci martori, iar acuzarea a avut 994 de martori! Dacă se poate aşa ceva! Şi am venit de ziua dânsului, ca să-i susţin cauza şi să se dovedească că ceea ce a încercat să facă, să se sinucidă, a fost un act de demnitate", crede Mariana.
O leagă ceva mai multe lucruri de Năstase decât spiritul civic, lasă să se înţeleagă. Poate cel mai important ar fi că au fost colegi de liceu. "Un om deosebit. Era cel mai bun din liceu, avea numai 10 pe linie!", spune femeia şi trece fluturând cererea de graţiere printre cei adunaţi. Mariana a facut deja cererea de graţiere pentru Adrian Năstase
Mesaj bilingv
Prin mulţimea pestriţă, o tânără care se prezintă doar cu numele Cătălina iese un pic în evidenţă. Ţine un mesaj bilingv, în română şi engleză: "Condamnări fără probe = justiţie sau dictatură?", se întreabă în el.
Spune că e aici fără a fi afiliată politic şi fără să aibă "vreo treabă cu Năstase". Ci doar pentru că i s-a părut ei nedrept procesul fostului premier. Mai devreme a fost luată deoparte de jandarmi, zice. Nu pentru că ar fi periculoasă. "Când am coborât din taxi să vin aici, un tip m-a agresat. M-a... nu vreau să spun ce a făcut. Dar jandarmii l-au ridicat. Şi m-au întrebat dacă nu vreau să merg acum să dau declaraţie", spune fata şi continuă să arate mesajul, cuminte, fără să scandeze.
Între timp, s-a cam aflat că fiul fostului premier, Andrei Năstase, nu mai vine să citească ceea ce el a numit "testamentul politic al tatei". Unii însă încă mai speră. Alţii o dau pe politică. Încep să strige "Ieşi afară! Javră ordinară" şi "Băsescu dictator, Năstase profesor!".
Semnături pentru Năstase
"La mulţi ani, vă urează luptătorii veterani ai Revoluţiei din 1989" , scrie mai încolo pe o bucată de cearşaf adus de un grup condus de Walter Simionov (revoluţionar, fost angajat al Ministerului Apărării, îmbrăcat în haine cu tentă militară). Simionov lasă mesajul să fie fotografiat, apoi îl întinde pe un gard de tablă. "Veniţi, bă, şi vă iscăliţi aici!", strigă revoluţionarul. Lumea se adună, oamenii încep să scrie, cu un pix, urări de sănătate şi de "La mulţi ani!". "Nu mor caii când vor câinii" sau "La mulţi ani, şefu!", semnat Nick, apar, printre altele.
"Cine-l iubeşte pe Năstase să treacă la semnături!", vine iar oferta. Unii se cam grăbesc. "Staţi, staţi! Că poate cade gardu!", se cere din jur. "Şi nu mai scrieţi La mulţi ani!, că e deja mare banner", dă unul şi indicaţii. "Lasă să scrie ce vor ei!", i-o taie însă scurt Simionov. "Să scrie din sufletul lor. Că de aia l-am adus", zice. De alături, de lângă maică-sa, cu un aer preocupat, un băieţel "protestează" meşterind atent la un robot de jucărie. CÂTEVA VEDETE Un singur parlamentar a stat în soare pe trotuar
Cântăreaţa de muzică populară, Ionela Prodan, mama Anei-Maria Prodan, managerul general al "U" Cluj a fost una dintre zecile de persoane care au ţinut să vină în faţa Spitalului Floreasca. Ea a vrut să-i transmită personal lui Adrian Năstase însănătoşire grabnică şi le-a spus jurnaliştilor că îi face cadou melodia: "Din bucata mea de pâine am crescut un om şi-un câine". "Am avut o explozie de plânset când am auzit de condamnare. Au fost opt ani de chin în justiţie. Undeva este o greşeală", şi-a spus părerea, despre condamnarea politicianului preferat, Ionela Prodan.
Singurul parlamentar PSD venit la manifestaţie este Eugen Bejinariu, căruia i s-au alăturat social-democraţii Codrin Ştefănescu, Dan Tudorache, Anne Jugănaru, Bogdan Georgescu, Cristi Iliescu şi un primar PSD din comuna Nicoleşti (Dâmboviţa). Cele câteva zeci de simpatizanţi care au venit în faţa Spitalului Floreasca au plecat la casele lor după ce au stat în soare aproape o oră.
În timp ce oamenii îl susţineau pe Năstase în stradă, Vasile Cristian, directorul societăţii Eurografica, care a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare tot în dosarul "Trofeul Calităţii", s-a predat poliţiştilor. Afaceristul a fost plecat în SUA, pentru mai multe întâlniri de afaceri, iar ieri a fost luat de la aeroport şi dus într-o celulă. Apărătorul acestuia a depus la Tribunal o cerere în care solicită amânarea executării pedepsei pentru o perioadă de trei luni. "Le-am spus judecătorilor că are doi copii, soţia sa este gravidă şi trebuie să-şi numească un administrator pentru afacerile sale", ne-a declarat avocatul. Poliţiştii o caută peste tot pe Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la Inspectoratul de stat în construcţii, condamnată la şase ani. Femeia parcă ar fi intrat în pământ. Avocata acesteia nu-şi explică unde este. "Nu a venit deloc la ultimele termene de judecată. Soţul ei îmi spunea că a cedat psihic. Aducea judecătorilor adeverinţe medicale", şi-a amintit avocata. Ionela Prodan şi-a arătat dezamăgirea despre justiţie şi admiraţia pentru Adrian Năstase FOTOGRAFII: CODRIN PRISECARU DIN SPITAL "Operaţie reuşită"
Adrian Năstase se reface la Terapie Intensivă după operaţia la care a fost supus. Familia fostului prim-ministru a fost alături de acesta şi l-a vizitat ieri la spital. Profesorul Ioan Lascăr, şeful departamentului de chirurgie plastică, a anunţat că ce s-a realizat în cursul operaţiei are "trend evolutiv extrem de favorabil". "Nu a avut dureri, nu a avut febră. Preocuparea noastră este de a trata leziunile produse prin împuşcare", a precizat medicul.
Mai mulţi specialişti au fost chemaţi să-l consulte pe Adrian Năstase: chirurg cardiovascular, psihiatru, chirurg de chirurgie generală şi specialişti în terapie intensivă. "Pentru a aduna toate acele informaţii care să ne permită ca abordarea chirurgicală şi evoluţia post-operatorie să fie lipsite de evenimente neplăcute", a mai explicat Ioan Lascăr, de ce este nevoie de aceşti medici. Năstase a anulat testamentul
Andrei, fiul cel mare al fostului premier Adrian Năstase, a anunţat, ieri, că tatăl său i-a interzis să dea publicităţii "testamentul lui politic".
"Acesta a fost scris într-un moment în care dânsul decisese altceva. Miercuri, Dumnezeu a hotărât ca tata să rămână alături de noi şi ca astăzi să-i putem spune împreună «La mulţi ani!»", a fost mesajul lui Andrei.
Un alt motiv pentru care nu a putut citi în public scrisoarea lăsată de tatăl său a fost numărul foarte mare de prieteni care şi-au anunţat intenţia să participe la întâlnirea din faţa spitalului Floreasca: "Fapt care ar perturba activitatea spitalului şi a zonelor limitrofe". Citiţi şi:
- Andrei Năstase nu mai citeşte "testamentul public" al lui Adrian Năstase: "Tatăl meu mi-a interzis"
- Adrian Năstase se simte bine după operaţie şi se recupereză într-un salon de patru paturi. De ce a fost operat de "un plastician"
- POVESTEA SALVATORULUI lui Adrian Năstase. Modestia unui profesionist!
- Cum arată pistolul cu care s-a împuşcat Adrian Năstase | VIDEO
- TRAIECTORIA GLONŢULUI pe care l-a tras Adrian Năstase
- AFP: Fostul premier român, îngenuncheat de justiţie
- Colegii din USL: Năstase a vrut să evite umilinţa
- Vosganian: A fost un gest de demnitate