Semnez de 15 ani în acest cotidian şi nu cred că am avut vreun personaj în cătarea puştii mai mult decât pe Adrian Năstase.
Reportajele despre cizmele sale de cauciuc, vizita în Găgeştiul lui Ion Cristoiu, precum şi "muşcăturile" zilnice din "Bulina roşie" din perioada 1992-1997 au fost mici gingăşii. De prin 2001, Adrian Năstase a devenit un subiect predilect. Nu ştiu dacă tonul redacţiei a fost dat doar de o rivalitate ideologică sau la mijloc a fost şi antipatia conducerii de atunci. Care, fie vorba între noi, a descris copios într-un editorial cum, invitat la masă de premier, a fost servit chiar de prima doamnă, Dana. Cert este că Adrian Năstase, fostul "Bombonel" - o poreclă folosită cu o anume simpatie - a devenit pentru principalul cotidian al ţării întruchiparea răului, al sistemului PDSR-PSD-ist! Cele mai crunte bătălii jurnalistice cu Adrian Năstase, cele mai teribile dezvăluiri au fost făcute de EVZ. Năstase devenea alături de broasca lui Radu Preda, aia cu "sigur că da", o emblemă, negativă ce-i drept, a cotidianului.
Aş fi un ticălos, un necinstit sufleteşte, dacă m-aş dezice de aceea perioadă. Aşa am crezut şi aşa am acţionat. Am scris despre Adrian Năstase, tot ce hârtia putea suporta. Dar trebuie să fac o remarcă! Dau mărturie, cel puţin pentru mine, că cel puţin n-am făcut-o visceral, sangvin, ci doar ca o luptă politică. Mie nu mi se încleşteau dinţii sau înegrea sufletul când scriam despre Năstase. Nimic personal. De altfel am şi scris despre asta, iar fostul premier a ţinut să-mi mulţumească la o conferinţă a Fundaţiei Titulescu. Chiar şi atunci când porţi campanii de presă, onestitatea, cavalerismul trebuie să fie pe primul loc! Cine crede că jurnalistul este un biet scrib fără inimă, un revoluţionar francez, care nu clipeşte când recomandă ghilotina, se înşeală amarnic. Orice om are sensibilităţile sale. Şi Ion Cristoiu şi Dan Andronic au fost acuzaţi de nişte "voci ale cetăţii", destul de răguşite, că l-au tratat cu simpatie pe Năstase. De parcă trebuiau să se bucure precum barbarii de suferinţa sa. Din acest punct de vedere, sunt în aceeaşi situaţie. L-am atacat furibund pe fostul premier, dar îl respect. Nimeni nu poate contesta inteligenţa, umorul său, ba chiar realizările. Nu degeaba Traian Băsescu a recunoscut că a fost cel mai bun premier al României post decembriste! Un ochi îmi râde, altul îmi plânge! Din motive pur umanitare, aleg calea de mijloc. A contesta tentativa de sinucidere, a te ruga pentru dispariţia lui Năstase mi se pare o sfidare a bunului simţ! Un canibalism dus la extremă! A-l considera neprihănit, o "Albă ca Zăpada", este iarăşi o eroare.
Da, ştiu, lumea, piaţa publică vrea sânge, răzbunare! Dar nu devii un nume, un reper, dacă devii un agitator penibil, un călău moral al societăţii! Sunt dispus să fiu înjurat pentru că am inimă. Nu-l vreau mort pe Adrian Năstase. Îl vreau judecat şi condamnat pentru faptele sale reale! Dar să mă bucur acum ca o hienă, ca un cioclu ordinar că un om suferă, iar familia îi este zdrobită sufleteşte, este prea mult. Unde-i compasiunea, unde-i omenia românului? Adrian Năstase a ieşit din scenă! Dar poate merită, pentru lucrurile bune făcute, să iasă cu capul sus! E învins, e căzut, nu-i luaţi şi ultimul lucru rămas: demnitatea!