Răcoare la 40 de grade Celsius fără aer condiţionat

Răcoare la 40 de grade Celsius fără aer condiţionat

Confecţionaţi-vă coliere cu gheaţă, puneţi în camere draperii ori jaluzele închise la culoare şi folosiţi aragazul sau maşina de spălat cât mai puţin în timpul zilei.

Pe lângă instalaţiile de aer condiţionat, există soluţii de răcorire pe timp de vară mai ieftine şi mai plăcute. Pentru a nu avea saună în casă pe vreme caniculară, ţineţi cont şi de următoarele recomandări: 1. Nu mai gătiţi. Încercaţi pe cât posibil să nu mai folosiţi aragazul sau cuptorul, cel puţin în timpul zilei. Emană multă căldură şi va fi foarte greu să aerisiţi, când afară e la fel de cald. În plus, vara este foarte bine să nu consumaţi mâncare gătită.

"Mâncărurile grele, grăsimile, prăjelile sau mesele abundente dau un mare disconfort. Vara, cel mai indicat este să avem mese uşoare, bogate în vegetale, supe, compoturi, salate, ceaiuri de fructe reci sau la temperatura camerei", recomandă medicul de familie Călin Ciubotaru. 2. Scoateţi electrocasnicele din priză. Televizorul, laptopul, maşina de spălat generează căldură. Încercaţi să scoateţi electrocasnicele din priză atunci când nu le folosiţi. Indicat e să le utilizaţi seara când e mai răcoare. 3. Draperii închise la culoare. Căldura începe să se instaleze încă de dimineaţă aşa că încercaţi să aerisiţi cât mai devreme. Dacă nu obişnuiţi să vă treziţi la prima oră, ţineţi geamurile deschise toată noaptea şi închideţi-le dimineaţa.

Aerul curat de pe timpul nopţii vă va răcori întreaga casă şi vă va ajuta să dormiţi mai bine. Îmediat ce soarele începe să bată în geamuri, trageţi draperiile sau jaluzelele. Cele mai indicate sunt draperiile şi jaluzelele de culoare închisă care nu atrag căldura şi vor împiedica soarele să mai pătrundă în casă. 4. Improvizaţi. Puneţi un bol cu gheaţă pe masă şi plasaţi un ventilator în spatele lui. Ventilatoarele nu sunt scumpe, iar aerul rece vă va răcori chiar şi după ce gheaţa s-a topit.

"Este similară aerului conditionat, dar nu e bine ca un jet de aer rece să bată direct pe tine. Camera ar trebui climatizată uniform. Altfel riscăm ca jetul de aer rece să activeze dureri reumatice şi poate cauza dureri musculare. În plus, favorizează şi infecţii ale căilor respiratorii", avertizează medicul. O altă metodă de a vă răcori sunt colierele de gheaţă. Tăiaţi o panglică lată de material şi coaseţi-o sub forma unui cordon. Umpleţi-l cu orez şi băgaţi-l la congelator. Puneţi-le pe corp în zilele toride.

5. Îmbrăcaţi-vă potrivit. Evitaţi hainele lipite de corp sau pe cele elastice care sunt sufocante.

Şi pielea are nevoie să respire, aşadar purtaţi haine cât mai largi şi răcoroase. Alegeţi îmbrăcămintea din materiale naturale cum ar fi bumbacul sau inul. Reţete apetisante de hidratare

În zilele caniculare este foarte important să vă hidrataţi. Dacă v-aţi săturat de apă chioră puteţi să vă jucaţi cu aromele verii. Sucul de fructe cu apă poate deveni o îngheţată excelentă.

De altfel, puteţi la fel de bine să îngheţaţi fructe. Puneţi o banană decojită pe un băţ, treceţi-o prin ciocolată şi congelaţi-o.

La fel de bune sunt şi boabele de struguri congelate. Mâncaţi încet, altfel riscaţi să aveţi avea probleme cu gâtul. Citiţi şi:

  • Cum să ai parte acasă de răcoare mai ieftină
  • REGULI PE CANICULA: între ce ore să staţi în casă, la ce interval beţi apă, cum reglaţi aerul condiţionat

Ne puteți urmări și pe Google News