Ediţia de anul acesta îşi va dubla valoarea, urmând să fi e emise încă 30.000 de tichete, în două etape. Primele 15.000 probabil în luna iulie, iar celelalte în toamnă.
Până la sfârşitul lunii iunie, ministrul Mediului, Rovana Plumb, s-a angajat să finalizeze procedura împreună cu conducerea Administraţiei Fondului pentru Mediu, după aceea putând fi demarată din nou operaţiunea de casare a maşinilor mai vechi de 10 ani. Primele vouchere destinate persoanelor fizice au fost consumate în mai puţin de două luni, iar până acum nu s-a luat în calcul emiterea unora noi. Rezultatul numărului mic de vouchere disponibile a fost creşterea preţului cerut pe site-urile dedicate acestui subiect până aproape de 3.000 de lei pe bucată, mult peste cât costau în anii precedenţi. Anul trecut pe vremea aceasta, preţurile cerute pentru un voucher variau între 1.400 şi 1.700 de lei, rămânând aproape de acest nivel până spre sfârşitul anului. Este de aşteptat ca suplimentarea numărului de vouchere să aducă o scădere a preţului acestora, măcar spre sfârşitul anului. O alternativă pentru cei care nu au timp să mai aştepte este cumpărarea unor rable şi transportarea lor la centrele de colectare. Există oferte destule la preţuri între 1.000 şi 1.500 de lei, iar cheltuielile adiacente (legalizare, transport etc.) sunt departe de a duce preţul până la 3.000 de lei. Citiţi şi:
- 24.000 de rable casate
- Rovana Plumb: "Programele Casa Verde şi Rabla vor continua"
- Start la Programul Rabla. VEZI ce oferte au dealerii auto