Mahmoud Ahmadinejad se va retrage anul viitor din politică şi se va dedica cercetării
- Paul Ciocoiu
- 18 iunie 2012, 12:13
Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad susţine că se va retrage din viaţa politică la expirarea celui de-al doilea său mandat, în 2013, şi intenţionează să "revină la cercetare".
"Opt ani îmi ajung", a afirmat liderul de la Teheran într-un interviu difuzat în ediţia de ieri a ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung. "Prefigurez o revenire a mea la cercetare", a continuat preşedintele Ahmadinejad, adăugând că Legea Supremă a ţării nu-i permite să candideze pentru un nou mandat.
Mahmoud Ahmadinejad a exclus orice revenire ulterioară la viaţa politică, ca în cazul preşedintelui rus Vladimir Putin, care a obţinut un al treilea mandat prezidenţial, după primele două în perioada 2000-2008.
"Poate o să mă angajez politic în cadrul universităţii, dar nu voi pune niciodată piciorul într-un partid sau într-un grup" politic, a subliniat actualul preşedinte al Iranului.
Preşedintele Ahmadinejad, ultraconservator, se consideră un apărător al săracilor şi un susţinător fervent al islamului. Realegerea sa în funcţie, la prezidenţialele din iunie 2009, a fost urmată de un val de proteste fără precedent după revoluţia islamică din 1979 în Iran, privind presupuse fraude.
Înaintea carierei politice, Mahmoud Ahmadinejad a obţinut doctoratul în administrarea transportului urban, scrie AFP.