Conf. dr. Molnar Geza, consilier în Ministerul Sănătaţii: "Căpuşele, risc maxim în iunie"

Conf. dr. Molnar Geza, consilier în Ministerul Sănătaţii: "Căpuşele, risc maxim în iunie"

Expertul în sănătate publică vorbeşte despre bolile grave pe care le pot cauza insectele.

Lipsa dezinzecţiei, ploile şi căldura excesivă sunt cele care au favorizat înmulţirea peste măsură atât a ţânţarilor, cât şi a căpuşelor, iar în acest moment în ţara noastră există un risc epidemiologic, spune expertul în sănătate publică Geza Molnar, consilier pe probleme de boli transmisibile în Ministerul Sănătăţii.

Medicul detaliază efectele bolilor transmise de ţânţari şi căpuşe şi metodele de protecţie. EVZ: De ce avem atât de mulţi ţânţari şi căpuşe anul acesta? Molnar Geza: Schimbările atmosferice actuale favorizează enorm înmulţirea asestor insecte. În cazul ţânţarilor, valurile de insecte pot fi aduse şi de vânt. Amintiţi-vă că am avut şi nisip roşu din deşert, la fel pot fi aduşi şi ţânţati. Şi în Italia, acum câţiva ani a fost adus un val de ţânţari din Africa. Panica şi exagerarea sunt inutile. Doar o populaţie infimă de ţânţari şi căpuşe sunt purtătorii unor bacterii cum ar fi borelioza şi encefalita de căpuşă, sau West Nile, în cazul ţânţarilor. Muşcătura de căpuşă e mai riscantă în lunile mai-iunie din cauza acumulării unei cantităţi mari de virus. La ţânţari, incidenţa virusului West Nile e mai mare în iulie-august. În România, toate aceste boli sunt monitorizate, există metodologia de supraveghere şi urmărire, dar nu avem vaccinurile. Nici contra boreliozei, nici contra virusului West Nile. Au mai fost ani în care să fi fost la fel de multe insecte? De cinci-şase ani cunoaştem şi monitorizăm problema căpuşelor. Nu avem o evidenţă a populaţiei pe plan naţional însă de doi ani suprevegherea e o problemă naţională. În ceea ce priveşte West Nile, primul val epidemic l-am avut în 1995-1996, au fost circa 2.000 de cazuri, preponderent în Muntenia şi în Deltă. De atunci, în fiecare an apar câteva cazuri. Deocamdată, în 2012 nu avem niciun caz de West Nile, dar exită încă un risc epidemiologic. Ce măsuri trebuie luate pentru a ne proteja? Cine este responsabil de problema ţinerii sub control a acestor insecte? Problema ţânţarilor şi a căpuşelor e o problemă interministerială. Ţine de Ministerul Mediului, al Agriculturii, de Agenţia Sanitar-Veterniară şi de sectorul sanitar, care îngrijeşte şi tratează oamenii. Natura nu poate fi în totalitate stăpânită, dar în oraşe, administraţia locală poate face dezinsecţie împotriva ţânţarilor şi a căpuşelor în parcuri. Pentru a împiedica înmulţirea excesivă se face îngrijirea suprafeţelor de apa. În plus, trebuie ţinut cont şi de faptul că atât rozătoarele, cât şi alte animalele pot aduce căpuşe.

Cei care sunt mari amatori de excursii sau lucrează ca pădurari, vânători, pescari, trebuie să se protejeze în special: să poate cămaşă cu mânecă lungă, pantaloni lungi. Nu recomand exagerarea utilizării repelenţilor (spray-urilor). Pot cauza erupţii şi reacţii alergice. Căpuşele transmit oamneilor borelioză mai degrabă în lunile mai şi iunie, când au o cantitate mai mare de virus, în timp ce ţânţarii cauzează West-Nile în ultimele două luni de vară

200 de boli poate "copia" boala Lyme, cauzată de căpuşe, ceea ce o face greu de depistat

Ţânţarii atacă în prime-time

Evitaţi să staţi afară seara, la apusul soarelui. Este momentul în care ţânţarii înţeapă cel mai frecvent. Dupa orele 10-11 se liniştesc, mai spune medicul epidemiolog Molna Geza. El mai ţine să precizeze că în România n-a murit încă nimeni din cauza ţânţarilor, dar multiplele muşcături pot declanşa la persoane sensibile reacţii alergice destul de neplăcute. "În afară de asta, zonele afectate pot fi suprainfectate. Dacă te scarpini şi nu esti curat, poţi să infectezi zona cu stafilococ sau alte bacterii", adaugă epidemilogul. CARTE DE VIZITĂ

MOLNAR GEZA, expert în boli transmisibile

  • Medic primar epidemiolog, doctor în ştiinţe medicale
  • Secretar de Stat în Ministerul Sănătăţii în 1997-1998
  • Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie
  • Are 69 de ani
  • A primit Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de "Cavaler" în 2002.

Citiţi şi:

  • Statistici noi despre Lyme: mai multe cazuri suspecte. PLUS: Ce alte înţepături banale pot cauza boala
  • O familie întreagă, distrusă de "boala căpuşelor"!
  • Boala cu o mie de feţe atacă în parcurile bucureştene
  • Cum faci diferenţa între înţepăturile insectelor
  • Statul ascunde căpuşele, comercianţii profită
  • Ţânţarul românesc e de 28 de ori mai scump decât ţânţarul unguresc
  • Bomba cu ţânţari a explodat peste Bucureşti. Motivul: NU S-A FĂCUT NICI MĂCAR O ZI DE STROPIRI

Ne puteți urmări și pe Google News