CAZ INCREDIBIL: Teniile I-AU MÂNCAT oasele bazinului cu totul. Operaţie chirurgicală fără precedent în România

CAZ INCREDIBIL: Teniile I-AU MÂNCAT oasele bazinului cu totul. Operaţie chirurgicală fără precedent în România

O intervenţie chirurgicală extrem de complexă, la o tânără de 35 de ani, a fost făcută în urmă cu câteva săptămâni în Bucureşti. Povestea femeii supuse acestei operaţii este şocantă: osul bazinului i-a fost distrus de un parazit, iar până să ajungă la diagnosticul corect şi la operaţia care a salvat-o tânăra a trecut prin multe chinuri.

Mai exact, în cadrul Spitalului de Ortopedie MedLife tânăra care ajunsese să meargă în baston din cauza complicaţiilor cauzate de tenia a suferit o operaţie de hemipelvectomie dreaptă, cu reconstrucţie cu alogrefă şi artroplastie totală de şold. Cum se traduce asta? Hemipelvectomia presupune înlăturarea unei jumătăţi din bazin (pelvis) şi apoi reconstrucţia bazinului cu alogrefă, aceasta din urmă fiind obţinută de la o bancă acreditata de ţesuturi.  "Este pentru prima oară când o intervenţie chirurgicală de o asemenea complexitate se desfăşoară în sistemul medical din România. Chiar şi în marile spitale din străinătate, genul acesta de operaţii se realizează extrem de rar şi sunt dificil de gestionat", a declarat Nicolae Marcu, Directorul General MedLife. Un chist format din cauza unor paraziţi Diagonistul mai concret al tinerei în vârstă de 35 de ani a fost chist hidatic recidivat după o operaţie suferită cu mai mulţi ani în urmă. Chistul hidatic este o parazitoză dată de tenia, pentru care omul este o gazdă intermediară, în organism dezvoltându-se sub formă de chisturi în interiorul cărora se află un număr foarte mare de "forme intermediare" ale parazitului. "Când a ajuns la noi mergea în baston, fusese diagnosticată greşit şi pentru a putea merge din nou s-a ales acest tip de intervenţie extrem de complexă", mai explică medicii. Pe toată durata operaţiei, s-au succedat 3 echipe de medici specialişti (12 medici).

"Numărul de complicaţii raportat la acest tip de operaţii este între 30-90%, iar complicaţiile neurologice sunt unele dintre cele mai frecvente (25%). Avantajul major al reconstrucţiei cu alogrefă este faptul că aceasta poate fi prelucrată în aşa fel încât să se potrivească pe forma defectului, permiţând în final realizarea unei artroplastii cu proteză totală. Intervenţia poate fi considerată o premieră reuşită pentru ortopedia românească însă vom continua să monitorizăm pacienta pentru a preveni orice posibilă complicaţie (fractură de alogrefă, infecţie, nonconsolidare,etc)" a declarat Prof. Dr. Mihai Popescu, coordonatorul intervenţiei. Trei echipe de medici s-au succedat în 12 ore Prima echipă, formată din medici de chirurgie vasculară, urologie şi chirurgie generală a pregătit şi izolat osul afectat şi ţesuturile moi adiacente, a identificat şi eliminat apoi chisturile, în timp ce a doua echipă a pregătit grefa de os, modelând-o pentru a se potrivi exact pe structura bazinului pacientei. A treia echipă de medici a fixat proteza şi a finalizat operaţia. Toate echipele au actionat sub îndrumarea şi coordonarea domnului Profesor Mihai Popescu, cel care a diagnosticat cazul si a planificat întreaga operatie.

Pacienta care a stat sub anestezie pe durata a 12 ore, a fost trezită lent in decurs de câteva ore. Monitorizarea şi îngrijirea postoperatorie, pe parcursul celor trei săptămâni de spitalizare, au presupus atât kinetoterapia, cât şi psihoterapia şi terapia durerii, din echipa medicală făcând parte şi un medic psihiatru. "Are toate şansele să îşi reia viaţa normal şi să îşi recupereze toate funcţiile motorii", mai spun medicii care o au în grijă.

Ne puteți urmări și pe Google News