Euro, sub 4,46 lei. Spania ne-a salvat de la noi maxime istorice

Euro, sub 4,46 lei. Spania ne-a salvat de la noi maxime istorice

Moneda unică europeană a scăzut sub pragul de 4,46 lei pentru prima dată în ultimele 12 zile, fiind cotată oficial de către Banca Naţională a României la 4,4594 lei. Ultimul curs oficial sub 4,46 lei pentru un euro a fost cel din 23 mai, cu o zi înainte de a fi atins maximul istoric de la 4,4662 lei/euro.

Motivul principal al acestei evoluţii pare a fi cererea de acordare a unui ajutor financiar adresată de Spania autorităţilor europene. Suma de 100 de miliarde de euro ce va fi direcţionată către sectorul bancar spaniol a liniştit parţial temerile investitorilor internaţionali, făcând ca euro să urce în această dimineaţă chiar şi până la 1,2650 de dolari, iar pieţele de acţiuni europene să crească la rândul lor cu circa 2%.

Dat fiind contextul internaţional, dar şi aprecierea leului faţă de euro, dolarul a avut la rândul său o evoluţie descendentă, revenind la o valoare apropiată de cea din ziua de joi. Cotaţia oficială a BNR este de 3,5451 dolari pentru un leu, în scădere cu nu mai puţin de 2,8 bani faţă de cea de vineri.

O evoluţie interesantă au în aceste zile forintul maghiar şi zlotul polonez. În ultimele şase zile cotaţia forintului a crescut cu mai mult de 5 bani, 100 de forinţi fiind cotaţi la 1,5113 lei. Zlotul a ajuns la maximul ultimei luni, 1,0401 lei, după ce începuse anul sub nivelul leului.

Poate fi un semn că România este văzută mai prost decât celelalte ţări din regiune, chiar dacă Ungaria încă mai negociază cu FMI obţinerea un împrumut extrem de important pentru finanţele ţării.