Un mega-proiect imobiliar spaniol - anunţat cu mici şi bere, exact în campania electorală de acum patru ani – a picat rapid în comuna Sohatu, Călăraşi. Pretextul: „A venit criza!”
Era mai 2008 și o altă campanie la locale. Și scriau ziarele că venise „domnul Iisus”, pe numele său real Jesus Menchero – investitor spaniol, patron al firmei Grupo Menchero – tocmai la Sohatu, Călăraşi. Şi ziceau că face el acolo oraş cu 54.000 de locuinţe, că pune tramvai și alte cele. „Sohatu-Mi Corazon” s-ar fi numit localitatea („Sohatu- Inima mea”), cumva cu suflet. Jesus Menchero zicea că investeşte până la 2 miliarde de euro. Era, la nivel verbal, cea mai mare investiţie imobiliară din România la acea oră. Dar, până una-alta, cu ochiul liber, la Sohatu s-au văzut în acele de zile de mai 2008, la început de campanie electorală pentru locale, doar mici şi bere. A fost o mega-petrecere, prin care spaniolul a zis că vrea să înduplece sătenii, ca să-şi vândă pământul. 10.000 de euro de hectar au fost promişi, o demenţă financiară oricând şi pentru oricine, dar mai ales pentru sohătenii care încercau şi atunci, ca şi acum, să-şi imagineze, concret, cam cum ar arăta atâţia bani la un loc. Apoi a venit şi criza. Sohătenii s-au trezit repede la realitate. „Domnul Iisus” din Spania nu numai că nu s-a mai întors cu orăşelul promis. Dar a cam ieşit cu totul din întreaga schemă imobiliară, chiar şi la el acasă în Spania. A rămas în urmă doar istoria unui vis imobiliar care s-a dezumflat la fel de repede cum a şi fost clădit, în plină campanie electorală rurală, cumva ca o morală a iluziei electorale. Acum a fost altă campanie electorală în satul din Călăraşi. Dar, de data asta, promisiunea orăşelului spaniol a rămas strict de domeniul trecutului. Pentru că, după cum spune un sătean, atunci „ne-am făcut de râs în toată lumea”. POVESTEA UNUI EŞEC
„Realizările glorioase” ale unui investitor aterizat în Călăraşi Iulian Dumitrică, primarul de acum patru ani, a pierdut duminică alegerile. Dar dacă îl întrebai înainte de eveniment, îşi aducea aminte cu reală plăcere de cum a venit propunerea spaniolilor de a construi la Sohatu. Chiar dacă nu s-a concretizat absolut nimic. Fostul edil spune că de la Jesus a auzit de fapt prima dată prin 2007. Nici el nu l-a crezut. I s-a părut ciudat. „A zis că Sohatu a fost a treia locaţie aleasă de ei să fcă proiectul aici. Prima a fost la Adunaţii Copăceni şi cealaltă pe undeva din Gorj. Mi-a spus că n-au fost interesaţi primarii de acolo de proiectul pe care vrea să-l facă şi de asta a picat. Şi că a ales locaţia pe Internet, după hartă. Ei sunt de la 25 de kilometri de Madrid, din Sesena. Şi a zis că în funcţie de asta au ales o localitate care să semene cu a lor, să fie cu relief cât mai drept şi le-a plăcut lor mult că suntem înconjuraţi de păduri. Mai ales că puteam să avem ieşire la autostradă...”, se iluzionează şi azi Iulian Dumitrică. Cum a aterizat domnul Jesus În ziua aceea din 2007, când au sosit prima dată spaniolii, primarul de atunci Dumitrică a rămas cam confuz. „Efectiv a aterizat la primărie aici cu doi băieţi care lucra pentru el în Spania, ca să poată să traducă, să ne înţelegem. Prima dată am crezut că e glumă. A intrat: „Domle, noi suntem ăia”. Avea la subraţ nişte planuri, zice: „Vrem să facem aia”. Voiau cam vreo 400-500 de hectare”, zice Dumitrică. Apoi, pentru a-l convinge, l-ar fi chemat la nişte întâlniri la care au participat „câţiva bancheri din Madrid”, „tentaţi să investească aici”. „Și am fost şi în audienţă la fostul ministru al Transporturilor, Orban. Am stat cred că două ore la discuţii, am prezentat proiectul cu reprezentantul ambasadei Spaniei aici. Şi am început la un moment dat să cred că vor să facă proiectul...”, explică fostul primar de ce a picat în iluzia proiectului iberic de la Sohatu. „Vă daţi seama că a dat şi mâncare...” A fost apoi acea emblematică zi de 10 mai 2008. A venit la Sohatu însuși „domnul Jesus”. S-a făcut o mare adunare cu lumea din sat ca să explice proiectul. Dumitrică insistă: „N-a fost nimic electoral!”, deşi nu se poate spune că toată adunarea n-a picat ca o mănuşă pentru campania de la acea vreme. „Totul a fost cu proiecţii, cu machetă, cu exact ce-a vrut să facă în ţară”, zice. Bine, nu chiar numai cu machete, cu proiecţii. A ieşit un chiolhan în toată regula, s-au îmbulzit sătenii pe stadionul comunal, la petrecere. Reprezentanţii spaniolului îi momeau să semneze că şi-ar vinde pământul cu 10.000 de euro pe hectar, iar sohătenii băgau mici cu zecile prin buzunare, cărau berea şi-n pungi de la dozator. S-a cântat. S-a terminat şi cu primul foc de artificii pe care l-a văzut comuna. Și totuși Dumitrică e temperat cu toate astea. Zice doar: „În ţara noastră, fiind aşa sărăcie, vă daţi seama că a dat şi mâncare. Nu putea să aibă impact atât de mare dacă nu dădea şi mici bere. Ca la români. Dar eu zic că a fost un eveniment frumos”. Au venit atunci „de la ambasada Spaniei, prefectul, subprefectul”. Ceea ce ar fi fost cumva în sprijinul proiectului. „Haideţi, poate că mă păcăleam eu. Dar toţi ăştia?”, insistă fostul edil. Vizita din Spania Dumitrică zice că Jesus l-a chemat inclusiv în Spania unde a văzut colosale investiţii. Clădiri de data aceasta la fel de reale cum e „toaleta” din spatele curţii primăriei din Sohatu. Nu pare să fi remarcat însă că presa de la acea vreme a ridicat totuşi întrebări legate de cum va investi aproape 2 miliarde de euro o firmă spaniolă care avea, în 2007, o cifră de afaceri de 15 milioane de euro şi un capital social de 3,5 milioane. „Vai de capul meu!”, preferă să exclame Dumitrică la amintirea proprietăţilor spaniolului Jesus. „M-a impresionat ce-a putut să facă dintr-o comună mai mică decât Sohatu. Ce orăşel superb, în şase-şapte ani. Cât a investit acolo. Eu am şapte oameni la primărie, ei avea 170 angajaţi. Cu toate serviciile. Îmi arăta imaginile din 2002-2003. Era tot un sat obscur cum sunt astea ale noastre. Şi acum era numai asfalt, canalizare, apă peste tot, construcţii, case renovate, stadion. De asta de coridă, toate facilităţile. Un buget de 2 milioane de euro pe an. Noi aveam de 170.000 de euro pe an...”, coboară totuşi edilul de atunci discuţia la dimensiunile localităţii cu 3.500 de suflete pe care o conducea. Preţul pământului În ziua aia superbă de mai, s-a vorbit, printre înghiţituri, de apartamente, depozite industriale, şosele, tramvai, iluminat public şi câte şi mai câte minuni, rămase invizibile. Totuşi, câteva din efectele, deloc rău primite, ale ideii se întrevăd azi. Iulian Dumitrică zice că „cea mai mare realizare” a fost că au crescut simţitor preţurile terenurilor din zonă. Și cu ele și oportuniștii, evident. Una peste alta, totul a picat. A picat fără zgomot. „Din cauza la criză a picat. L-a lovit foarte tare pe investitor”, e tot ce poate zice Dumitrică. Pe Jesus Menchero l-a prins criza cu 20.000 de apartamente în Spania prin care şi acum cică bate vântul. „Dacă el apuca să vândă din toate construcţiile din Spania,...”, visează Dumitrică. „Dar, na... N-am avut noroc”, e fatalist apoi fostul edil. Dumitrică zice că a rămas în relații bune cu spaniolii. Spera că poate se mai întorc cândva. Și-au dat chiar și mailuri de Sărbători. PRINTRE SĂTENI
„Dumnezeu ştie ce-a fost!” După toate aparenţele, oamenii din sat, chiar dacă au mâncat sau nu din mîna lui Jesus spaniolul în ziua aia de 10 mai 2008, nu s-au înghesuit să-şi vândă pământul. Unii ori că nu erau convinşi, alţii că n-aveau ce da şi gata. Ţăranul Ion Pană dă să intre în casă, unde cică ar mai avea păstrată şi acum, la patru ani de la prezentarea-chiolhan a spaniolului, „o hartă”. Adică o broșură. „A aruncat cu ele prin şanţuri, pe-aicea. Dumnezeu ştie ce-a fost!”, e şi în prezent uşor confuz Ion. Ce a fost palpabil s-a mâncat şi băut. Dar în rest... „Bre, a fost petrecere, asta da. Dar io ştiu?... Să vină chiar aşa un strein... Niciunul nu-l cunoaşte cine-a fost ăsta. A aruncat şi ăla c-o brichetă pe aici și gata”, e circumspect sohăteanul la toată tărăşenia. De ce n-a vândut nea Traian Undeva, pe „la blocuri”, aproape de stadionul comunal care a găzduit chiolhanul din mai 2008, se aşteaptă la o coadă mică pensia. Aici, un anume nea Traian după cum i se adresează consătenii, îşi aduce aminte că el a fost „pe prima pagină la ziar” atunci. „A fost o masă! Dacă vedeai ce-i aicea... Umbla femeile bete, uite-aşa!”, zice bătrânul şi şerpuieşte din mână. „Am fost şi pe ziar, de ce frumos sunt. Să vezi cum lua micii, băga câte zece în buzunar. Dar pământul nu l-am vândut!”, o taie bătrânul. „Pământul nu se vinde, taică. Casa părintească şi pământul nu se vinde”, citează nea Traian din Fuego. „Uite tramvai!” Ceva mai încolo, Georgeta Ştefan munceşte pe lângă casa-i cu adresa pe o uliţă desfundată. Vitele şi oamenii pot fi lejer recenzaţi după urmele lăsate în noroiul proaspăt. Femeia descrie spiritele de la vremea proiectului: „Unii avea o părere bună, alţii nu”. „Care avea pământ, nu voia să-l dea, care n-aveam pământ, voiam, dar n-aveam ce da! Noi voiam proiectul că era pentru comună. Ă-hă-hăă! Ce proiecte avea el acolo!”, se miră şi azi Georgeta. Ştie că era cu blocuri, cu tramvai. „Și uite tramvai!”, arată apoi Georgeta spre uliţa cu noroi. „Vine toate vacile pe aicea. Măcar piatră dacă băga primarii şi tot era bine. Şi să vedeţi mai în spate acolo, unde e blocurile, câtă mizerie e. Când bate vântul, vine cu gunoaiele încoace...”, încep să se deruleze elementele concrete ale vieţii din Sohatu. Înapoi la coada pentru pensii. Aici răsună, cumva moralist, vorbele unui anume Nicule Ciuvei. El zice că „nu era rău să se facă” orășelul spaniol. Că „avem zonă frumoasă aicea”. „Da nu cred că a vrut ei să facă! Că nu avem cale ferată, nu e zonă turistică, să atragă. La noi a fost o aşa, cum să zic... A fost o vrăjeală, ca să atragă”, e de părere pensionarul. O TEORIE
„Ne-a făcut de râs ca ţărani” Prin Sohatu, la patru ani de la mega-proiectul invizibil, s-a conturat totuşi o altfel de certitudine privind motivaţia din spatele chiolhanului şi promovării visului lui Jesus Menchero în Călăraşi. După cum spune un tip cu ochelari de soare - implicat politic de partea unui contracandidat al lui Dumitrică şi care şi-ar păstra anonimatul – totul „a fost un bluf”. Şi, privind retrospectiv, întreaga chestiune i-ar fi „făcut de râs în toată lumea, nu numai în toată ţara”. „Ar fi fost o mică parte plauzibilă... Dar nu... Eu n-am crezut nici 10%”, zice bărbatul. „Ideea mea, e că a fost un bluf asupra pământurilor. Era 10.000 de euro hectarul din ce zicea atunci. Şi în minutul 3 au şi explodat preţurile. Dar unii avea deja vreo 300 de hectare de pământ. Și ăia au folosit tranzacţiile”, e de părere politrucul. Proiectul a existat. Aici nu încape îndoială. Dar e o oarecare jenă. „Ne-a făcut de râs ca ţărani. Cu treaba aia cu mâncarea... Că oamenii, fie români, fie de etnie, ne-a făcut de ruşine atunci. S-au prostit. Cum să crezi că se va naşte un oraş, în 2008? Să vândă toată lumea pământurile, că vine cu tramvai... Cine să creadă că se va mai vinde cu 10.000 de euro hectarul când – dau un exemplu – de-alde Becali cu ăştia care era chiar pe val atunci, nu scoteau atât?”, e de părere săteanul.
Recomandările noastre
