Acuzaţii de furt de identitate în campania electorală pentru alegerile locale

Acuzaţii de furt de identitate în campania electorală pentru alegerile locale

Sectorul 3. Negoiţă (PDL) susţine că Negoiţă (USL) induce în eroare alegătorii.

Pe ultima sută de metri a campaniei pentru alegerile locale, candidaţii, mânaţi de dorinţa de a câştiga cu orice preţ, nu mai ţin cont de nimic în lupta cu adversarul şi recurg la metode neortodoxe.

Aruncat de la început în cursă cu intenţia de a confuza alegătorii cu numele său, Robert Negoiţă, candidatul USL la Primăria sectorului 3, este acuzat că i-a furat identitatea contracandidatului său de la PDL, Liviu Negoiţă. Potrivit managerului de campanie al PDL Bucureşti, Răzvan Murgeanu, pe 1 iunie mai multe maşini cu megafoane, cu sonorul dat la maxim, transmiteau imnul PDL, dar îndemnuri de susţinere a lui... Robert Negoiţă.

Potrivit lui Murgeanu, firma plătită pentru a face acest tip de campanie negativă, Red Rose Advertising SRL, îl are acţionar majoritar pe Ilie Negoiţă, tatăl candidatului USL şi are sediul în Rin Grand Hotel, deţinut de fraţii Robert şi Ionuţ Negoiţă. Contraofensivă În contrapartidă, Robert Negoiţă a reclamat la Poliţie faptul că, la anumite adrese din sectorul 3, au domiciliul peste 1000 de persoane. El l-a acuzat actualul primar, Liviu Negoiţă, că a încălcat legea, pentru că a permis înregistrarea unui număr mare de persoane la o singură adresă.

Democrat-liberalii au mai fost acuzaţi că au pus pe străzile Capitalei mai multe afişe, prin care cetăţenii sunt avertizaţi că, prin politicile promovate, reprezentanţii USL aflaţi la guvernare vor duce euro la pragul de 6 lei, astfel că ratele şi facturile vor creşte.

Citiţi şi:

  • Culmea campaniei murdare: Robert Negoiţă îi uzurpă identitatea lui Liviu Negoiţă
  • După ce i-a uzurpat identitatea lui Liviu Negoiță, Robert Negoiță spune că PDL vrea să fraudeze alegerile
  • Robert Negoiţă, favoritul mafiei imobiliare din sectorul 3

Ne puteți urmări și pe Google News