Campioana României s-a înțeles cu clubul german Schalke 04 pentru transferul mijlocașului Ciprian Deac în Gruia.
Arpad Paszkany, patronul clubului CFR Cluj, le va plăti 700.000 de euro celor de la Schalke în schimbul lui Deac (26 de ani). În plus, nemții vor păstra și un procent de 40 la sută din drepturile federative ale jucătorului. Ciprian Deac, care a evoluat în sezonul recent încheiat al Ligii I la Rapid (unde a fost împrumutat pentru an de Schalke), a semnat un contract pe 3 ani cu gruparea din Gruia, al cărei tricou l-a mai îmbrăcat în perioada 2006-2010. În această vară, CFR Cluj i-a mai achiziționat pe portarul Mario Felgueiras (care a jucat în primăvară la FC Brașov, sub formă de împrumut de la Braga) și pe mijlocașul Diogo Valente, de la Academica.