Ghetoul din Ferentari în aşteptarea pomenii!

Ghetoul din Ferentari în aşteptarea pomenii!

În plină campanie electorală, Marian Vanghelie a identificat o nouă formulă de "mită".

Vestea că edilul Marian îi va cadorisi pe vârstnicii cu pensii sub 500 de lei cu tichete sociale lunare de o sută de lei, pentru alimente, a stârnit reacţii diferite în epicentrul fiefului electoral al lui Vanghelie, dintre străzile Tunsu Petre şi Aleea Livezilor, din Ferentari. "Mă laşi, am un copil ce se droghează... Mie-mi arde de tichete! Scrieţi de-ăştia cu «legalele», că vând «Pure», pudră de talc şi ăştia o trag pe nas!", e incredeibil de coerent Vasile, de 49 de ani, proaspăt ieşit din puşcărie pentru trafic de droguri. Nu-l angajează nimeni că-i pârnăiaş şi se îmbată toată ziua. Păreri de mahala

Maria Vintilă, de 68 de ani, fostă angajată la uzina din Colibaşi, zice că a muncit 14 ani şi nu i-au dat pensie! "Mi-au dat dosaru’ înapoi. Soţu’ are o pensie de 430 de lei... Dă tichete ca să-l votăm pe Vanghelie! Îl votăm oricât ar fi, numa’ să ne facă dreptate. Îi ţine isonul, de pe băncuţa din faţa blocului din mijlocul ghetoului, Lenuţa Sandu: "Io o am pe mama de 70 de ani, cu pensie de urmaş de 350 de lei. N-o primit niciu cupon de la Vanghele... Poate s-o fi gândit şi la oamenii ăştia!". Maria Mărăcineanu, zisă Aurica, are 54 de ani, arată de 80 şi e beată curcă la ora unu după -amiaza: "M-am pensionat pe caz de boală că am diabet şi am şi cu inima! Am auzit..., da’ n-am luat nimica!".

E privită cu reproş de vecinii de scară şi bate în retragere. Devine brusc agent electoral: "Vanghele ne-a ajutat, ne-a făcut canalizare, a renovat şcoli, parcuri, străzi!". "Ho, ajunge!", se strică de râs un băiet de aceeaşi etnie. Femeia strânge la sân un pet de doi litri cu un lichid de culoare incertă şi o ia direct printr-un morman de gunoaie unde se tolănesc cinci potăi sătule.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tanti Elvira e intelectauala ghetoului. "Am fost laborantă chimistă la ICPE şi n-am pensie deloc! Tocmai ce-a ieşit de la pârnaia de femei de la Târgşor, unde a sta patru ani tot pentru droguri: "Am vândut de alea de mare risc. Şi acu’ mă face să vând iar ca să manâncă gura".

Evident, e matoală. Defavorizata străzii e Maria Niţoi, ce la 57 de ani a sărit de baremul care i-ar aduce ipoteticul milion pe lună. Are o pensie babană, de 523 de lei, şi îi invidiază pe sărăntocii ce vor lua şpaga electorală de la Marian Vanghelie. "Păi io ce dracu’ fac, dom’le, cu cinci milioane că am lumina, butelia şi medicamentele! Întreţinerea nu! De ce să mint, la noi în bloc nimenea nu plăteşte întreţinerea...". Vasile, pâr­nă­iaşul cu copilul dependent de etnobotanice, te trage de mânecă: "Vanghele o să moară’n funcţie!". Asistenţa feminină, de vârsta a treia, îl priveşte cu admiraţie. Marian Vanghelie s-a pozat pentru afișele electorale cu un ceas marca Breguet Tourbillon de platină în valoare de 126.000 de dolari (aproximativ 100.000 de euro). "Io, care am ieşit de la puşcărie, n-am dreptul la ajutorul pe care îl dă Vanghelie." Elvira Tonciu, cetăţeancă

Cică a identificat sursa banilor!

Marian Vanghelie a declarat că are un proiect prin care 5.000 de pensionari din sectorul 5, cu pensii sub 500 de lei, vor primi tichete sociale în valoare de 100 de lei lunar, un an, pentru alimente. "Nu e singurul proiect social şi nu e campanie electorală. Sunt în campanie de 12 ani şi in fiecare zi mă gândesc ce pot să cred când sunt în campanie electorală", a declarat Vanghelie. "Am identificat sursa de finanţare. De mâine, oamenii vor putea beneficia de aceste tichete sociale", a mai spus Vanghelie. Citiți și:

  • Andrei Chiliman și Robert Negoiță, cei mai bogați candidați la primării. Neoficial, Vanghelie îi bate cu un ceas de 126.000 $
  • Minciuna lui Vanghelie despre reabilitarea termică