Ponta, împins la bătaie cu Băsescu

Ponta, împins la bătaie cu Băsescu

Liberalul Crin Antonescu aţâţă conflictul preşedinte-premier pentru a obţine pretextul suspendării şefului statului.

Crin Antonescu alimenteză divergenţele dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu pe tema reprezentării României în forurile europene. Liderul PNL a anunţat ieri că parlamentarii liberali "vor vota în favoarea ideii ca primul- ministru să reprezinte România la Consiliul European". Mai mult, Antonescu a precizat că preşedintele va trebui să respecte hotărârea forului Legislativ, altfel se face vinovat de încălcarea Constituţiei, un posibil motiv de suspendare. Insistenţa lui Antonescu s-a manifestat după ce Victor Ponta a trimis Parlamentului o solicitare de a rosti o declaraţie în plen, fără a preciza că doreşte să primească din partea Legislativului un un mandat de a reprezenta România la Consiliul European. Acest detaliu important a fost remarcat de preşedintele Senatului, Vasile Blaga, care a anunţat ieri că a primit din partea premierului doar solicitarea de a se adresa Parlamentului pe teme "referitoare la problemele aflate pe agenda UE". "O declaraţie nu se supune la vot", a avertizat Blaga. O eventuală solicitare de acest gen, pe un mandat de reprezentare, poate fi făcută în plen la cererea unui grup parlamentar. Citiți și:

  • Traian Băsescu, către ziariști, întrebat dacă va veni la Consiliul European: "De ce? Nu veniți?"
  • Suspendarea lui Traian Băsescu, testul impus de Crin Antonescu lui Victor Ponta
  • Adrian Năstase: N-ar trebui să ajungem în Parlament pentru Consiliul European, cel mai deștept cedează

Ne puteți urmări și pe Google News