Acum câteva săptămâni, când Neagu Djuvara a spus despre Victor Ponta că rămâne "o marionetă" în mâinile lui Ion Iliescu, mi s-a părut că venerabilul istoric subestimează dorinţa tinerilor lupi din PSD de a rămâne singuri la împărţirea prăzii.

De ce să mai stea sub tutela bătrânilor comunişti, când noua echipă a PSD este mai rapace, mai cinică şi mai lipsită de scrupule decât generaţia în umbra căreia a crescut? M-am înşelat. Lichidarea rapidă şi fără o explicaţie oficială a lui Vladimir Tismăneanu şi Ioan Stanomir de la conducerea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este un sacrificiu ritual, o ofrandă adusă celui care şi azi, după 22 de ani, impune linia ideologică a formaţiunii politice născute din fostul partid comunist. Victor Ponta, dincolo de joaca sa de-a Che Guevara, este un personaj care, la fel ca şi amicii săi Şova şi Mazăre, este tufă de Veneţia în materie de istorie. Nu-l interesează. Poate să fi prins ceva din zbor, la o masă la restaurant cu Mazăre şi alţi băieţi şi, ca să se dea hipster, şi-a pus şapca de revoluţionar. Dar nu cred că schimbarea lui Tismăneanu era pe lista sa de priorităţi. Pentru comparaţie, guvernul Boc l-a schimbat pe liberalul Marius Oprea de la conducerea IICCMER abia în februarie 2010, după vreo 14 luni de la instalare. Viteza cu care Ponta s-a năpustit asupra celui care a patronat raportul prezidenţial de condamnare a crimelor comunismului are o semnificaţie simbolică: arată că noul premier rămâne fidel celui care l-a adus în politică. Această formă de fidelitate ar putea fi considerată o calitate surprinzătoare din partea unui personaj fără însuşiri, ajuns premier urmare a unui lung şir de întâmplări fericite şi de relaţii bine cultivate. Din păcate, arată mai degrabă cât de puternică este dorinţa de răzbunare într-un PSD care, de facto, nu a mai fost la putere din 2005. Atunci când noul guvern a fost instalat m-am gândit că oamenii vor avea câteva obiective pragmatice: să câştige alegerile locale şi generale cu un scor cât mai mare, să scape cu faţa curată din capcanele economice ale anului 2012 şi să pregătească împărţirea caşcavalului, dar abia din 2013. Răfuielile politice, care nu aduc bani şi pot provoca scandaluri în media sau complicaţii internaţionale, le credeam amânate undeva spre mijlocul anului viitor. La câteva săptămâni de la instalare, noua Putere nu a dovedit nimic în materie de economie (în afară de faptul că s-a instalat în genunchi în faţa FMI, ceea ce, de această dată, nu este rău) şi s-a pus pe epurări politice. După Tismăneanu va veni conducerea Televiziunii publice, apoi cea a Radioului şi probabil se vor căuta formule legislative pentru a decapita Institutul Cultural Român, DNA şi Agenţia Naţională de Integritate. Nu trebuie decât să ne uităm peste discursurile lui Ponta din perioada în care se afla în Opoziţie pentru a şti ce urmează. Celor care-şi fac iluzii că schimbarea a trei miniştri a fost o victorie a opiniei publice le spun: a fost un doar accident de parcurs, o ezitare de început, care nu se va mai repeta. Cât despre schimbarea lui Tismăneanu şi Stanomir mai am un singur comentariu: o dată în plus, Victor Ponta nu a dovedit decât faptul că este bocul lui Ion Iliescu. Sau poate chiar mai puţin.