Bucureştenii au sărbătorit „Ziua Europei” la sarmale şi demonstraţii de arte marţiale, departe de ochii iscoditori ai „colegilor” de latinitate spanioli care „au invadat Capitala”.

E frumos în Europa. E bine. Mai ales la Obor. Când ieşi de la metrou şi te îndrepţi spre părculeţul de la Chirigiilor, unde s-a auzit zvon de sarmale, muzică şi o horă mică, te îndeamnă câţiva băieţi cu priviri alunecoase: „Umbrele?... Ţigări?... Umbrele?... Ţigări?...”. Umbrele pentru că plouă mărunt, ţigări pentru că se vând fără timbru. În parc, în faţa Primăriei sectorului 2 e unul dintre puţinele locuri publice în care azi se sărbătoreşte 9 mai, Ziua Europei. Şi a Independenţei. Oamenii au venit. Deşi au auzit că e Bucureştiul plin de spanioli. „Fotbal! Fiesta!” urlă toate televiziunile. Dar aici tot sarmalele au aprins călcâiele cetăţenilor.

Multe baloane

În primărie se dau baloane. Cu roşu, galben, albastru şi steluţele UE. Se bucură pensionarii de ele ca nişte copii. Câteva femei au luat atâtea că atunci când se îndreaptă spre tine ai impresia că-s de fapt grămezi de baloane pe două picioare. Unii negociază pentru baloane. „Nu-mi daţi şi mie unul albastru? E pentru asta mică”, se roagă o bătrână de o alta ce ţine vreo duzină de baloane, cu o privire mândră, învingătoare. De alături, altul îi cere balon ca să pună „la maşină”. Femeia nu le dă. De ce le-ar da? E greu şi cu baloanele în ziua de azi. Poate la fel de greu cum e şi cu sarmalele. Care sunt pregătite în patru corturi, lângă care s-au aşezat câteva sute de bucureşteni, unii chiar de pe la 8 dimineaţa. Câţiva s-au pus la coadă din reflex. „Ce se dă aici?”, întreabă un bărbat cu o umbrelă uriaşă şi, evident, plin de baloane. „Nu ştiu...”, e sinceră o femeie. „Păi, şi dacă se dă arpagic? Stai aşa degeaba?”, o ia un pic în râs bărbatul şi pleacă bombănind. E ora 13. Pe la 14.30 se dă de mâncare, vine o informaţie. La coadă se discută, liniștit. Unii îşi aranjează în piept mici tricoloruri cu ace de siguranţă, în aşteptarea paradei Poliţiei locale din sector, pregătită să defileze, să-şi etaleze forţele, cagulele, maşinile noi Alpha Romeo, dubele, voluntarii. Cineva remarcă că e şi un autocar al clubului sportiv „Juventus Bucureşti”. „Ia, uite! Ăştia nu-s spaniolii?”, zice. „Au venit spaniolii să serbeze Ziua Europei la noi?”, râde omul.

Câteva impresii de la doamna Geta

Presupunând că doamna Geta, fostă infirmieră la un spital ORL din Capitală, n-a venit numai pentru baloanele pe care le ţine, ci şi cuprinsă de un spirit de sărbătoare, atunci întrebarea: „Ce înseamnă ziua aceasta pentru dumneavoastră?” nu ar fi deloc nepotrivită. Dar se pare că e. Pentru că doamna Geta zice că nu ştia ea de treaba asta şi că oricum, dacă ştia, e prea amărâtă ca să-şi dea cu părerea pe te miri ce. Şi totuşi, o scurtă dezbatere legată de noi, ca naţie sau cetăţeni europeni, se înfiripă cu naturaleţea şi pricepera de care mulţi dau dovadă când vine vorba de politică şi – dacă tot „ne-au invadat spaniolii” – de fotbal. „Nu vedeţi cum am ajuns noi, românii? Să ştiţi că eu vă doresc să trăiţi la fel de bine cum am trăit eu când eram tânără – are 64 de ani acum n.r.-. Când am fost pionier, UTC-ist. Era bine”, o cuprinde nostalgia pe doamna Geta. Starlete, înapoi la ţară

Despre europeni, UE, Ziua Europei, a Independenţei, femeia nu-şi dă cu părerea decât cu precizarea că „e frumos ce se face aici”, în parc. Şi totuşi: „Uniunea a făcut bine cu ajutoarele astea, împrumuturile financiare. Dar nu prea văd eu să fie mândri românii. Nu vedeţi că am ajuns o ţară de nimic. Tot noi, românii, ne-am făcut de râs în străinătate. Cu furturile, cu violuri, cu atâtea şi-atâtea. Nu ţiganii! Românii! Am o prietenă plecată în străinătate. Ţiganii stau la cerşit, dar românii fac rău. Românii noştri n-au înţeles democraţia cum trebuie. Am luat ce e mai rău de la alte ţări”, pune punctul pe „i” doamna Geta.  În ce priveşte România, ea, personal, crede că greşesc cel mai mult „pupezele astea care au venit de la ţară şi apar la TV”. „Au venit la Bucureşti, şi-a pus silicoane, are banul. Dar de ce nu te duci acuma că ai banul frumos la ţară să faci ceva cu el? Cu pământul!”, îşi imaginează doamna Geta o Românie cu starlete întorcându-se la sapă. Cineva vrea să-i cumpere baloanele. Aşa că doamna Geta se opreşte aici. Zice că nu le vinde. Că are nepoţi. Abia aşteaptă să ajungă acasă să le vadă feţele când o intra cu ele pe uşă.

Bătăi în stradă

În faţa primăriei începe defilarea. Trec cei de la Poliţia locală, trec şi maşinile lor de intervenţie. Trec şi voluntarii de la garda civilă, şi liceenii din sector. Apoi, deodată, în stradă, de nicăieri, începe războiul. De la petardele aruncate demonstrativ, mai mai să-şi scape câţiva baloanele din mâini. Câţiva „mascaţi” se iau la trântă, se arestează, fac demonstraţii de arte marţiale. Sparg şi blocuri de piatră cu karata, în timp ce cărămizile ard. E şi o fată mascată între ei – o dă de gol părul lung de sub cagulă. Când sparge nişte cărămizi înaintea unui coleg solid, câţiva cetăţeni sunt ironici: „Să mai zici că fetele nu sparge!”, se aude. Apoi trec militarii cu drapelul uriaş. E întins pe întreaga alee. Militarii unduiesc uşor tricolorul, în ritm, cât e interpretată piesa patriotică „Pentru ea”. Versuri : Grigore Vieru , muzica: Ion Aldea-Teodorovici.

Sarmale. Şi ieşirea

De la microfon, lumea e invitată „la o horă”. Cântă Ştefania Rareş. La vreo zece secunde trecute din melodie, solista se vede nevoită să-şi ceară scuze: ceva la sonorizare a picat, e linişte în loc de horă. Se încearcă remedierea situaţiei, totuşi, şi de pe scenă se anunţă: „Haideţi să admirăm şi fanfaraaa!”. Apoi hora chiar începe. Cum începe de altfel şi distribuţia de sarmale. Militarii în uniformele de paradă au lăsat defilarea și acum au grijă să fie ordine la coadă. Un tip cu şapcă roşie iese fericit, primul de la o coadă. E acolo de la 8 dimineaţa. Îi plac lui mult sarmalele, încearcă să explice, în timp ce alţi cetăţeni trec în grabă cu mâncarea mult aşteptată. Unii se opresc cât să-şi întindă, pe niște tomberoane albastre - noi, de altfel - masa. Și apoi e ieşirea din parc. Aici sunt strânşi vânzătorii de carte. Câteva romane, un volum despre Ion Antonescu, un album de „Artă românească” sar în ochi, în trecere.  Și mai e și un tip care repetă obsesiv: „Ţigări?... Ţigări?... Ţigări?...”, aproape lipindu-se de fiecare cetățean european din apropiere.