Corina Dumitrescu, propusă ministru al Educaţiei, acuzată de plagiat. AFLĂ ce spune autorul copiat

Corina Dumitrescu, propusă ministru al Educaţiei, acuzată de plagiat. AFLĂ ce spune autorul copiat

Unul dintre cele mai contestate nume de pe lista miniştrilor propuşi de Victor Ponta pentru a forma viitorul guvern este implicat într-un nou scandal. După greşelile de ortografie din CV, urmate de întrebările ridicate asupra studiilor la Universitatea Stanford, Corina Dumitrescu este acuzată, acum, de plagiat.

Din primele informaţii, Octavian Manolache, autorul mai multor cărţi de drept, a dat-o în judecată pe Corina Dumitrescu pentru plagiat. Dosarul de plagiat îl vizează şi pe soţul ministrului propus de Victor Ponta să ocupe funcţia de ministru al Educaţiei. 

Octavian Manolache, conferenţiar doctor în drept, absolvent summa cum laude şi premiat de Academia Română pentru una dintre lucrările sale de drept, a declarat că "procesul a avut multe termene, demne de CEDO, însă, doamna Dumitrescu nu s-a prezentat niciodată. Nu m-am întâlnit cu ea, doar cu avocaţii dumneaei". Procesul în care Corina Dumitrescu şi Cristian Dumitrescu sunt acuzaţi de plagiat a început în urmă cu şase ani. Octavian Manolache, autorul lucrării "Drept comunitar: Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare" (1999, editura All Beck), şi-a regăsit pasaje întregi, copiate aproape cuvânt cu cuvânt, într-o carte semnată de soţii Dumitrescu, "Distanţele care apropie - Integrarea României în Uniunea Europeană" (2002, editura Scripta).

"Ceea ce este foarte ciudat este faptul că au păstrat inclusiv numerele articolelor legislative amintite de mine, în condiţiile în care, acestea nu mai erau valabile (la data apariţiei cărţii lor, în 2002, n.r) în urma tratatului de la Amsterdam din 1999, prin care s-a modificat numerotarea articolelor". În faţa acestei probleme, Corina Dumitrescu a dat o declaraţie în care recunoaşte că pasajele amintite nu sunt opera ei.

Ne puteți urmări și pe Google News

În schimb, soţul ei, Cristian Dumitrescu, membru în Parlamentul României din 1992, şi le asumă şi declară că reprezintă "rezultatul creaţiei mele intelectuale".

"Îmi recunosc frazele imediat şi mi-am dat foarte repede seama de plagiat atunci când am văzut lucrarea soţilor Dumitrescu. O parte din informaţiile prezentate în cărţile mele le aveam din străinătate. Erau, de fapt, traduceri făcute de mine. De-a lungul timpului, am tradus zeci de mii de acte normative din engleză şi franceză", a mai spus Octavian Manolache, autorul plagiat de Corina Dumitrescu, propusă pe lista lui Ponta ca ministru al Educaţiei. CITIŢI ŞI:

  • Explicația ministrului NU ȚINE. Corina Dumitrescu NU ARE DIPLOMĂ de la Stanford, dar nici de la Institutul Hoover
  • Ministrul Educației scrie "înot" cu doi "n"
  • 20 de profesori universitari îi cer premierului să renunțe la numirea Corinei Dumitrescu la Educație. VEZI lista completă