Scrisoare deschisă Domnului Crin Antonescu, Preşedintele PNL şi candidat desemnat la Preşedinţia României
- Horia Tabacu
- 3 mai 2012, 00:48
„Evenimentul zilei” pare să fie un cotidian care vă obsedează atât în apariţiile dumneavoastră televizate cât şi în conferinţele de presă susţinute la Parlament.
Fără încetare faceţi aluzii în legătură cu dispariţia cotidianului nostru de pe piaţă, sau cu soarta ziariştilor. Chiar marţi seara, când Victor Ponta a anunţat componenţa noului Guvern, nu v-aţi putut stăpâni şi aţi recidivat. În calitate de preşedinte al PNL şi candidat desemnat la Preşedinţia României v-aţi mirat că „Evenimentul zilei” mai apare la chioşcuri.
În Constituţia României articolul 30 din Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale prevede faptul că „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”. Aliniatul 4 din cadrul acestui articol mai prevede că „nici o publicaţie nu poate fi suprimată”. Cu alte cuvinte este evident că noi nu avem nevoie de aprobarea dumneavoastră pentru a publica articole sau informaţii de ordin general, cu atât mai puţin cele care privesc activitatea dumneavoastră de om politic.
Întrucât „Evenimentul zilei” este un brand foarte important în România, consolidat în cei aproape 20 de ani de existenţă de milioane de cititori vă atragem atenţia, cu tot respectul cuvenit, că ameninţările dumneavoastră se îndreaptă şi, sau mai ales, împotriva lor.
Cititorii noştri au primit întotdeauna informaţii foarte corecte despre persoana dumneavoastră şi despre activitatea politică pe care o desfăşuraţi.
S-a adeverit faptul că v-aţi cumpărat un apartament foarte scump pentru banii pe care i-aţi câştigat ca bugetar în ultimele decenii. Faptul că nici nu l-aţi trecut în declaraţia de avere a constituit încă un argument că articolul respectiv nu v-a căzut bine. V-aţi enervat atunci şi aţi ameninţat gazetarii de la „Evenimentul zilei” că nu vor mai fi ziarişti când veţi lua puterea („Spuneţi şi celor de la «Evenimentul zilei» că, după ce se termină, după ce înţarcă bălaia, cum se zice în popor, s-ar putea să mai vrea să mai fie ziarişti, adică este o meserie pe care trebuie să o respecţi”). A fost o afirmaţie grosolană care a inflamat opinia publică. În secolul nostru, asemenea vorbe nu se mai rostesc nici în glumă, în lumea civilizată. În cadrul unor dezbateri televizate, la timpul respectiv, v-aţi retractat aceste afirmaţii spunând că aţi fost înţeles greşit. Partizanii dumneavoastră v-au luat imediat apărarea şi adevărul, cum se întâmplă des în aceşti ani, a rămas atârnat undeva la mijloc.
Marţi v-aţi dat de gol mirându-vă, la o oră de maximă audienţă, că „Evenimentul zilei” mai apare la chioşcuri. Drept care nu ne mai rămâne decât să vă anunţăm că vom sesiza organismele interne şi internaţionale care protejează presa în faţa unor abuzuri grosolane.
Transmiteţi un mesaj lui Crin Antonescu, iar ziarul nostru va face tot posibilul să îi parvină!
- ION CRISTOIU: "Acest nou atac la "Evenimentul zilei" nu mă miră, deoarece liderul PNL a reuşit să îi înjure pe Andrei Pleşu, Vladimir Tismămeanu, Horia Patapievici, într-un cuvânt pe toţi cei care nu sunt de acord că este cel mai deştept, cel mai frumos şi cel mai trezit de dimineaţă bărbat din lume. Crin Antonescu confirmă încă o dată că are o mâncărime la presă şi că o funcţie de autoritate în stat îl va împinge să pună botniţă presei."
- Scriitorul MIRCEA MIHĂIEŞ, vicepreşedinte al Institutului Cultural Român, crede că preşedintele PNL, Crin Antonescu nu va avea nici un fel de scrupul în a-şi pune în aplicare ameninţările la adresa presei. "Îl cred în stare de absolut orice! Din acţiunile sale am observat că nu logica şi scrupulul ar avea vreo importanţă. Încă nu a ajuns în scaunul pe care îl râvneşte şi a şi început să-şi arate adevăratele sentimente faţă de presă. Nu mă refer la cea care îl linguşeşte şi îi atârnă de piept ridicole medalii de Mare Retor şi Limbut, ci la acei jurnalişti care înţeleg să-şi facă datoria cu onestitate. Aceştia din urmă sunt etichetaţi ca fiind ori vânduţi, ori ca nişte obiecte greoaie care barează dreptul la circulţie al Marelui Om. Din punctul meu de vedere, domnul Antonescu merită doar faimosul apelativ (în limba franceză, dacă nu-şi dă seama): Circulez Monsieur!"
- Politologul VLADIMIR TISMĂNEANU crede că, deşi Evenimentul Zilei îi stă în gât preşedintelui PNL, acesta nu va reuşi decât să creze situaţii penibile. "Crin Antonescu este animat exclusiv de neputinţă, ambiţie şi ură. "EvZ" i-a stat şi îi stă în gât, s-au scris aici lucruri pe care narcisistul personaj nu le poate digera si tolera. Nu subestimez nicicicum amenintarile proferate de Antonescu, dar nu cred că va reusi să creeze altceva decât situtaţii penibile pentru el insuşi şi stingheritoare pentru România (care, sub guvernul Ponta, adică guvernul Vacaroiu redux) va semăna tot mai mult nu atât cu Mexicul, cât cu Belarus."
- Profesorul universitar VLAD NISTOR consideră că Crin Antonescu are simţul umorului, iar liderul liberal nu a avut niciodată reţineri faţă de libertatea presei. "Crin Antonescu s-a simţit foarte afectat de multe din atitudinile nedrepte din Evenimentul Zilei. Dar este şi un personaj cu mult simţ al umorului. Niciodată Crin Antonescu nu a avut vreo reţinere faţă de libertatea presei."
- Analistul politic COZMIN GUŞĂ crede că preşedintele PNL emite ameninţări la adresa presei pentru că se simte nesigur. "Din păcate pentru el, Crin Antonescu este atins de influenţa schizofreniei prin care o realitate pe care o doreşte ar putea fi fezabilă. Antonescu emite ameninţări doar pentru că se simte nesigur într-un proiect în care singurul credibil în a emite sentinţe este Victor Ponta. Antena 3 este dominată editorial de dorinţa lui Dan Voiculescu ca preferatul său, Crin Antonescu, să poată să dicteze la nivelul guvernului, lucru care nu se va întâmpla."
-
SEVER VOINESCU: "Refuz să cred că nu există legătură între vorbe şi fapte"
Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu crede că actuala putere şi-a făcut din ameninţări un fel de a face politică.
"Se instaleaza încet, încet, o putere care şi-a făcut din ameninţări un adevărat fel de a face politică. Societatea, în general, este atât de debusolată, iar breasla jurnaliştilor atât de hărţuită încât ameninţărilede genul acesta trec drept vorbe de şagă. Eu sunt unul din cei care refuză să creadă că nu există legătură între vorbe şi fapte. Sunt alarmat şi îngrijorat, aşa cum am fost şi când premierul Ungureanu a fost ameninţat cu moartea, când fostul premier Boc a fost ameninţat cu bătaia, când ministrul justiţiei, propus de Victor Ponta, l-a ameninţat cu închisoarea pe procurorul care-l ancheta pe Adrian Năstase. Sunt conştient că poziţia mea este singulară, că antipatia pe care o stârneşte PDL este suficient să cauţioneze cele mai îngrijorătaore derapaje. Pentru voi, cei de la Evenimentul Zilei, ofer tot ceea ce pot oferi acum: solidaritatea mea. Vă doresc ani lungi de apariţii zilnice. "
- CRISTIAN PĂTRĂŞCONIU, comentator politic: "Atacurile domnului Crin Antonescu la adresa presei care nu obişnuieşte să pună întrebări pe care Atena123456789 la oferă, cu umilinţă, personajelor simpatizate de Dan Voiculescu et comp. (gen – "În ce an a avut loc răscoala din 1907?") nu sunt accidente, nici numai derapaje sau momente în care liderul PNL alunecă pe coaja de banană a propriului temperament. Şi nici nu trebuie să fie tratate cu lejeritate! Întrucât se repetă (cu scrâşnet!) şi întrucât sunt asumate şi practicate şi de locotenenţi de-ai domnului Antonescu din PNL, ele reprezintă deja o atitudine. Una periculoasă, în spatele căreia rânjeşte obsesia autoritarismului şi care lasă se vadă destul de clar profilul caricatural pe care a ajuns să îl deţină ideea liberală în mandatul lui Crin Antonescu în fruntea PNL: atât de mult liberalism încât e nevoie de aprobare specială de la foşti securişti pentru a gândi altfel decât preşedintele PNL. Pentru presă liberă, ieşirile domnului Antonescu sunt un moment trist, la fel cum triste sunt şi reacţiile celor care, din breaslă, nu văd sau nu vor să vadă involuţia accelerată a bunului-simţ."
- BOGDAN FICEAC, publicist: "Referitor la declaraţiile ironice ale domnului Antonescu vizavi de Evenimentul zilei, personal nu ştiu ce l-a supărat, dar trebuie să remarc faptul că, în România relaţia reciprocă între ziarişti şi politicieni nu e atât de calmă ca în democraţiile aşezate. La noi relaţia variază între iubire indecentă şi ură suspectă. Numai că principalii responsabili pentru această situaţie sunt politicieni!Aş vrea să văd şi la noi o relaţie principială a politicienilor cu ziariştii făra ameninţări, favoritisme şi miştocăreală".
- AGENŢIA DE MONITORIZARE A PRESEI: "Nu cred ca declaraţiile domnului Antonescu pot fi luate în serios. Sunt nişte afirmaţii ale unui politician deranjat de faptul că nu toată presa îl iubeşte. Nimic nou. În plus, afirmaţia privind "s-ar putea să mai vreţi să fiţi ziarişti, adică este o meserie pe care trebuie sa o respecţi" poate fi interpretată ca un apel la etica profesională, la echidistanţă şi imparţialitate. Vestea bună e că la ora actuală nu exista mecanisme prin care ameninţări ale politicienilor să poată fi puse în practică. Politicienii nu dispun de instrumente de intervenţie asupra redacţiilor, decât dacă deţin societăţi de presă sau au înţelegeri cu patronii acestora. Doar la televiziunea şi radioul public încă se mai pot pune în practică astfel de presiuni, din păcate. La ora actuală, condiţia jurnalistului este ameninţată mai degraba de către patroni decât de politicieni. Deci, un politician nu poate acţiona împotriva unui jurnalist fară a avea o înţelegere cu patronul".
CITIŢI ŞI:
- EVZ acuză atacul grosolan al lui Crin Antonescu la adresa libertății de exprimare
- ANTONESCU recurge la AMENINŢĂRI: "Spuneţi celor de la EVZ că, după ce înţarcă bălaia, s-ar putea să-şi mai dorească să fie ziarişti" | VIDEO
- Antonescu către Ponta: "Victore, tu trebuie să-i convingi că eşti în Bucureşti, eu că nu dorm. E greu cu Evenimentul zilei!"
- Antonescu amenință TVR cu "epurarea elementelor politice". Ponta: Culcer are 3000 de euro pe lună să-i facă emisiuni lui Băsescu
- Mitocăniile lui Crin Antonescu la adresa jurnaliştilor