Un an de la uciderea lui Osama. Americanii din Pakistan, avertizați în legătură cu ”o amenințare specifică”

Un an de la uciderea lui Osama. Americanii din Pakistan, avertizați în legătură cu ”o amenințare specifică”

Ambasada SUA în Pakistan a ordonat personalului său să nu mai frecventeze pieţele şi restaurantele din Islamabad, în apropiere de data de 2 mai, când se împlineşte un an de la uciderea lui Osama ben Laden de un comando american. Oficialii americani se tem că al Qaida, care a jurat că va răzbuna moartea liderului său, va comite noi atentate.

Ben Laden a fost ucis anul trecut, la 2 mai, de un comando al unei unităţi de elită a armatei americane, care s-a infiltrat clandestin până la un complex din Abbottabad (nord de Islamabad), unde liderul terorist locuia împreună cu cele trei soţii ale sale şi cu mai mulţi copii. ”Din motive de securitate, Ambasada SUA i-a interzis personalului său să frecventeze restaurantele şi pieţele din Islamabad în perioada 27 aprilie-5 mai”, indică un comunicat postat pe site-ul misiunii diplomatice americane în Pakistan, potrivit Wall Street Journal.

Acest avertisment intervine ca urmare a informaţiilor privind o ameninţare specifică la Islamabad, a explicat pentru AFP o oficialitate americană, care nu a dorit să își dezvăluie identitatea. După uciderea lui Osama ben Laden, Mişcarea Talibanilor din Pakistan, principală grupare insurgentă islamistă, a jurat răzbunare şi a ameninţat că va ataca interese americane de pretutindeni. Insurgenţii islamişti au lansat, din 2007, în Pakistan un val de atentate fără precedent, soldate cu aproape 5.000 de morţi în mai puţin de cinci ani.

Ne puteți urmări și pe Google News