Blejnar a atins 15% din ținta stabilită de MRU, dar spune că procentul va ajunge la 70%

Blejnar a atins 15% din ținta stabilită de MRU, dar spune că procentul va ajunge la 70%

Fiscul a stabilit obligații suplimentare de 1,1% din PIB, dar încasările bugetare au crescut cu doar 0,2-0,3%.

Luna martie s-a încheiat cu încasări bugetare de 7,5% din PIB, potrivit execuției bugetare publicate de Ministerul Finanțelor. La jumătatea lui ferbuarie, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu îi trasa fostului șef al Fiscului, Sorin Blejnar, sarcina de-a încasa suplimentar 1,5% din PIB (două miliarde de euro) în două luni. Astfel, raportarea actuală acoperă o lună și jumătate, adică trei sferturi din perioadă. În februarie și martie, încasările bugetare au fost de 4,7% din PIB, ceea ce înseamnă o creștere de 0,2 puncte procentuale. În ianuarie avansul a fost de 0,1%, în februarie 0% iar în martie 0,2%. Tot în primele trei luni, cheltuielile bugetului consolidat au scăzut de la 8,1% la 8% din PIB, astfel că deficitul bugetar a coborât de la 0,9% la 0,56% din PIB. Potrivit lui Sorin Blejnar, până la jumătatea lunii martie încasarea efectivă a crescut până la 0,3% din PIB. De asemenea, acesta spune că au fost impuse în total sume suplimentare echivalente cu 1,1% din PIB - care se află acum în diverse stadii de contestare sau colectare - procent care duce gradul de îndeplinire a planului stabilit la peste 70%. Citește și de ce colectarea bugetară nu poate fi mărită la 40% din PIB