Invenția care scapă omenirea de una dintre cele mai chinuitoare munci: călcatul
- Georgeta Petrovici
- 25 aprilie 2012, 08:57
O companie britanică se laudă că a inventat sistemul care ne va scuti de călcatul rufelor: un dulap din pânză, în care încap 35 de haine și în care se pompează abur sub presiune. Studiile arată că femeile consideră călcatul printre cele mai grele trei lucruri de făcut în viață.
Se vor termina sau nu se vor termina vreodată rufele de călcat? Aceasta este întrebarea. Nicio gospodină, fie ea cea mai conștiincioasă, nu are răspunsul. Nu l-a avut, până acum, dacă este să fim exacți. O companie britanică a inventat aparatul care calcă singur 35 de haine odată. Culmea, e mai ieftin decât cel mai performant fier de călcat. Un dulap pliabil în care se pompează abur sub presiune
Hainele se vor călca singure, direct pe umeraș, arată britanicii de la Displaysense, citați de Daily Mail. Compania a inventat aparatul care calcă singur hainele. Dispozitivul SteamRail rezolvă problema călcatului, definitiv. Acesta e capabil ca în doar 9 minute să întindă perfect pliurile a 35 de haine, oricât de șifonate ar fi acestea. Sistemul e aproape banal: într-un un dulap mobil, cu pereți textili impermeabili în care încap pe un rastel 35 de umerașe, hainele se întind în contact cu aburul cald împins în interior cu o pompă. După nouă minute, hainele sunt perfect întinse, gata de purtat. Întreg dispozitivul, odată folosit, e simplu de ascuns: se pliază și încape perfect sub pat, așa că nimeni nu va ști secretul gospodinelor care nu vor mai piede ore în șir, transpirate, cu fierul de călcat în mână.
Femeile pierd 18 luni din viață călcând
Studiile întreprinse de Displaysense, compania care produce și vinde mașina de călcat, arată că femeile petrec în medie 160 ore pe an călcând haine. Cu alte cuvinte pierd 18 luni din viață cu fierul de călcat în mână. Călcatul este considerat unul dintre cele mai groaznice trei lucrui pe care e obigată să le facă o femeie în gospodărie, alături de curățarea aragazului de grăsimi și curățarea băii. Este unul dintre ultimele domenii nemodificat esențial în ultimul secol de către noile tehnologii. Purtătorul de cuvânt al companiei, Jim Moody a spus: „Acest produs este primul de acest gen. Am petrecut o lungă perioadă de timp, în dezvoltarea sa, astfel încât să funcţioneze cât mai eficient posibil pentru client, ceea ce înseamnă că de acum înainte călcatul ia foarte puțin timp, iar, extrapolând, avem mai mult timp liber pentru noi înşine". Costurile unui dispozitiv SteamRail ajung la 234 de lire, comparabil, în fond cu al unui fier de călcat hi-tech cu sistem de abur, care costă până la 280 de lire.