Coreea de Nord: Vom transforma guvernul sud-coreean în cenușă în câteva minute
- Luciana Pop
- 23 aprilie 2012, 19:49
Coreea de Nord a amenințat că va transforma Guvernul sud-coreean în cenușă, în câteva minute, dacă va avea loc o escaladare militară a conflictului existent între Phenian și Seul.
Forţele armate nord-coreene vor utiliza "mijloace specifice fără precedent şi metode în stilul" său pentru a efectua aceste operaţiuni de ”lichidare a șobolanilor” , a anunţat agenţia oficială KCNA, precizând că operaţiunea va dura trei sau patru minute. În comunicat nu se spune însă în ce ar consta aceste ”mijloace specifice”. Amenințările Phenianului sunt doar ultimele dintr-o retorică mai veche a regimului comunist în ceea ce privește guvernul sud-coreean, amintește Russia Today. Declarațiile Coreii de Nord intervin după ce preşedintele sud-coreean Lee Myung-Bak i-a reproşeat Phenianului că procedează la cheltuieli extravagante din banul public, efectuând lansări eşuate de rachete, în loc să-şi ajute poporul.
Săptămâna trecută, Coreea de Nord a pretins scuze din partea Coreii de Sud şi a ameninţat că va arunca în aer Seulul pentru ”calomniile” proferate la adresa sa în legătură cu grandoarea festivităţilor marcând împlinirea a 100 de ani de la naşterea celui considerat părintele RPDC, Kim Ir-Sen.