INTERVIUL ZILEI. Ministrul Transporturilor: "Acţiuni clare împotriva călătoriilor frauduloase"
- Ciprian Mailat
- 23 aprilie 2012, 13:15
A cerut directorilor CFR să împiedice chiar din această vară "mersul cu naşul".
În ultimii ani, fiecare ministru care a trecut pe la şefia Transporturilor a promis că românii nu vor mai putea călători cu trenul fără bilet. Promisiunile au rămas neonarate, iar "mersul cu naşul" ia amploare. Citiţi mai jos cum vede cel mai tânăr ministru al Cabinetului MRU sectorul feroviar şi ce vrea să facă în mandatul scurt de câteva luni. EVZ: Aţi aprobat recent un ordin prin care salariaţii CFR pot aplica amenzi pentru furturile de componente feroviare. Câte amenzi s-au aplicat până acum? Alexandru Nazare: S-au stabilit echipele care pot aplica aceste amenzi, am cerut şi directorilor de companii să fie cât mai stricţi. Nu vă pot da acum un cuantum al amenzilor. CFR Călători va trebui să prezinte un plan prin care să-şi crească încasările. Planul nu vizează scumpirea biletelor, ci impune o eficienţă de colectare. CFR Călători va trebui să ia acţiuni clare din acest punct de vedere. Presa a arătat, anul trecut, că din cei 20-30 de călători ai unui tren spre aeroportul Henri Coandă erau doar 2-3 cu bilet. Este genul de acţiuni ce ar trebui făcute şi de CFR Călători. Directorul general al companiei este responsabil de acest lucru, tocmai pentru a coordona mai bine acţiunea de control pe care o are la dispoziţie. În privinţa trenului spre Henri Coandă, am avut călători puţini, dar acum trebuie să luăm în calcul trecerea zborurilor de pe Băneasa pe Otopeni, adică o creştere a numărului de pasageri. În acelaşi timp, directorii de la CFR Infrastructură trebuie să rezolve aspectul legat de halta de oprire. Va fi realizată în mandatul dumneavoastră o linie directă spre Otopeni, aşa încât călătorii să nu mai fie transportaţi cu autobuzul de la haltă la aeroport? Am avut mai multe întâlniri şi cu CFR SA, cu CFR Călători şi cu managerul aeroportului tocmai pentru a rezolva această problemă şi pentru a-i da o perspectivă de rezolvare pentru elaborarea studiului de prelungire a liniei ferate până la aeroportul Otopeni, iar în acest moment se lucrează la proiect. Proiectul va fi pus în practică destul de repede. O altă problemă a sectorului feroviar este energia electrică. Când reluaţi plata către furnizori? Au fost negocieri foarte dure anul trecut din acest punct de vedere. Am participat şi eu la aceste discuţii. Am avut furnizori privaţi care nu voiau să renunţe nici măcar la 1% din penalităţile cerute la începutul anului, iar la finele anului trecut am obţinut un discount de 100% la penalităţi şi s-au făcut plăţi într-un cuantum important, de aproape 100 milioane de euro. În acest moment am fost şi suntem în discuţie şi cu FMI pentru a identifica cel mai bun mecanism de plată a acestor datorii, fie prin plăţi de la bugetul de stat, fie prin contractarea unui credit garantat de stat. Dialogăm cu Ministerul de Finanţe. Am discutat inclusiv cu Eximbank şi sper ca în 2012 să găsim modalitatea tehnică pentru a achita datoriile. CARTE DE VIZITĂ ALEXANDRU NAZARE (32 ani)
- Din februarie 2012 este ministru al Transporturilor. Timp de un an şi patru luni a ocupat funcţia de secretar de stat în acelaşi minister.
- Anterior a fost secretar de stat în Ministerul de Finanţe (aprilie 2010- noiembrie 2010).
- Europarlamentar decembrie 2008- iulie 2009.
"Cred că undeva în 2016 am putea să traversăm România pe autostradă." susţine Alexandru Nazare Taxă pe autostradă Anul viitor, odată cu inaugurarea tronsoanelor de autostradă de pe coridorul IV, de la Arad la Sibiu, va fi introdusă taxa pe autostradă. Nu s-a stabilit nivelul taxei, experţii de la Jaspers urmând să finalizeze în 2012 analiza, care va fi trimisă la CE. "Comisia Europeană a fost destul de clară: taxarea pe autostrăzi va exista tocmai pentru a putea susţine cheltuielile de întreţinere", a explicat Nazare. Potrivit lui, cea mai mare realizare a Ministerului Transporturilor de la preluarea mandatului este dublarea reţelei de autostrăzi a României pe harta europeană. Acestea vor putea fi construite cu finanţare europeană.