Cu pistolul în vestiar. Incidentul care a şocat Argentina

Cu pistolul în vestiar. Incidentul care a şocat Argentina

Columbianul Teofilo Gutierrez, jucător al grupării Racing Club, a scos pistolul în vestiarul echipei, după ce căpitanul său l-a tras la răspundere pentru unele greşeli pe care le-a făcut în derby-ul cu Independiente, de sâmbătă seară.

Gutierrez (26 de ani) a deschis scorul în meciul cu marea rivală din Avellaneda, însă a fost eliminat în repriza secundă, iar Racing Club a pierdut cu 4-1. Când căpitanul echipei l-a tras la răspundere, columbianul a scos un pistol din geantă şi l-a fluturat în aer. După intervenţia poliţiei, spiritele s-au calmat, însă coechipierii nu l-au primit în autocar, el fiind nevoit să ia un taxi până acasă.

"Teo este un jucător cu calităţi excelente, însă nu mai are nicio şansă să revină în echipă. Nu va mai juca niciodată pentru Racing", a declarat preşedintele clubului, Gaston Cogiorno.

Ne puteți urmări și pe Google News