GEST DEȘĂNȚAT: Directorul Poștei a trimis 10.000 de felicitări de Paște. Cât de mare e gaura produsă de „marele inimos”

GEST DEȘĂNȚAT: Directorul Poștei a trimis 10.000 de felicitări de Paște. Cât de mare e gaura produsă de „marele inimos”

Directorul regional Nelu Balaș a încolonat sute de poștași să-i care felicitările la timișoreni și să le umple cutiile poștale. Totul are substrat electoral, dar conducerea centrală a Poștei Române

Directorul Regionalei de Poștă Timișoara este acuzat că a adus un prejudiciu de 10.000 de lei instituției pe care o conduce. El a primit cadou de Paște o anchetă care-l vizează direct. Superiorii lui de la București au deschid o anchetă pentru a stabili cum și-a permis Nelu Balaș să folosească sigla instituției și să expedieze în nume personal, fără să plătească nimic, un număr de 10.000 de ilustrate cu felicitări de Paște. S-a semnat și-a folosit însemnele Poștei Române

Săptămâna trecută, cutiile poștale ale timișorenilor au fost umplute cu cărți poștale expediate de directorul regional al Poștei de la Timișoara, Nelu Balaș, care le transmitea sărbători fericite. „Fie ca sărbătoarea Învierii Domnului să vă lumineze calea, să vă aducă sănătate, belșug și bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfântă să vă ocrotească pe drumul vieții”, a notat acesta, semnându-se cu nume și funcție: „Director Regional, Nelu Balaș”. Pe cealaltă față a cărții poștale a pus un citat din Biblie și sigla Poștei Române. Apoi a încolonat sutele de factori poștali din subordine și i-a trimis să împartă cărțile poștale prin oraș. Felicitările n-au fost timbrate

În mod normal, fiecare carte poștală trebuia timbrată cu o marcă în valoare de 1 leu, prețul cu care Poșta Română tarifează orice corespondență locală sau națională. Nelu Balaș nu și-a pus însă problema că ar fi firesc să plătească pentru expedierea cărților poștale, ci s-a gândit că, dacă e director regional, poate dispune subalternilor să presteze gratuit o muncă în beneficiul personal. Factorii poștali au executat ordinele fără să comenteze. În mod normal pentru distribuirea a 10.000 de materiale publicitare prin poștă, Compania Națională Poșta Română ar fi trebuit să încaseze 10.000 de lei din timbrele necesare corespondenței, bani care parțial ar fi ajus în lefurile poștașilor. Ipocrizie: directorul spune că a făcut marketing în beneficiul Poștei

Nelu Balaș susține că a făcut cărțile poștale în nume personal, cheltuind pentru a crește adresabilitatea timișorenilor față de instituția pe care o conduce. „Cărțile poștale, 10.000 de bucăți, au fost făcute din banii personali. Tipărirea lor m-a costat 1.600 de lei, pe care i-am plătit din resurse proprii, nu am folosit banii Poștei. Scopul acestora a fost de a crea o apropiere de clienții Poștei. Am decis să mă implic pentru că în ultima perioadă a scăzut mult adresabilitatea și vrem să revitalizăm Poșta”, a declarat Nelu Balaș.

Superiorii nu i-au gustat avântul: îl vor ancheta

La București însă oficialii Companiei Naționale Poșta Română nu au avut habar de inițiativa lui Balaș. Mai mult decât atât, o consideră neavenită, tocmai pentru că implică instituția. „Dacă folosea doar funcția sa în aceste demers personal, puteam accepta, însă faptul că a folosit sigla Poștei Române pe aceste cărți poștale, fără să aibă nici încuvințarea și nici aprobarea conducerii, este grav. În acest moment conducerea Poștei Române a decis să declanșeze un control la Timișoara”, a declarat Ion Martin, purtătorul de cuvânt al Poștei Române, după ce s-a consultat cu directorul executiv al Companiei. Ancheta ce-l vizează pe Balaș va începe marți, după Paște. Acesta a mai intrat în atenția opiniei publice în decembrie 2009 când a amânat cu două săptămâni plata pensiilor pentru 2.500 de timișoreni, folosind banii alocați de la Casa de Pensii în scopuri comerciale.

Ne puteți urmări și pe Google News