Cum se desfășoară votul în străinătate. De unde pot veni surprize. Live Text
- Andrei Arvinte
- 30 noiembrie 2024, 15:46
Update - peste 62.000 de voturi în diaspora
Până la ora 15:00, peste 62.000 de persoane au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare din România.
Alegătorii din afara României au la dispoziţie trei zile pentru vot.
În Germania şi Italia s-au înregistrat peste 9.000 de opțiuni electorale exprimate.
Se votează în continuare constant în ţările cu comunităţi mari de români, precum Italia și Spania, dar și Germania și Marea Britanie.
Până la ora 8.30, 6.971 de persoane votaseră în străinătate la alegerile parlamentare. Dintre aceștia, 4.343 au votat prin corespondență.
Startul votării pentru alegerile parlamentare a fost dat în străinătate, prima secţie de votare fiind deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 29 noiembrie 2024, la ora 20:00, ora României. 950 de secţii de votare au fost organizate în străinătate la acest scrutin.
Diaspora votează două zile la alegerile parlamentare
Votarea în străinătate pentru alegerile parlamentare se va desfăşura pe parcursul a două zile: sâmbătă, 30 noiembrie 2024 şi duminică, 1 decembrie 2024, între orele locale 7:00 şi 21:00 (cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59, pentru cetăţenii care, la ora 21:00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot).
La secţiile de votare organizate în străinătate pot vota doar cetăţenii români cu drept de vot cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Alegătorii cu domiciliul în străinătate votează pe baza următoarelor acte de identitate: paşaportul simplu, cu menţionarea ţării de domiciliu; paşaportul simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu; paşaportul simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu.
Acte pentru cei cu reședința în străinătate
Românii cu reşedinţa în străinătate votează la alegerile parlamentare pe baza următoarelor acte de identitate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar.
Totodată, alegătorii care au reşedinţa în străinătate trebuie să prezinte şi un document eliberat de autorităţile statului de reşedinţă, care atestă dreptul legal de şedere în străinătate pe o perioadă mai mare de 90 de zile.