Incredibil: un rom din clanul Cârpaci a ajuns proprietar pe o aripă din Spitalul de Copii Timișoara
- Georgeta Petrovici
- 16 aprilie 2012, 12:15
Cinci secții rămân în aer deoarece clădirile au fost retrocedate. Medicii au ajuns la chetă publică: „Dă un leu pentru copilul tău!”
„Dă un leu pentru copilul tău!” Sub acest motto se desfăşoară campania de strângere de fonduri pentru construcţia unei clădiri noi în cadrul Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”, unitate unde anual se tratează peste 20.000 de copii din toată țara. Dan Negru, Virgil Ianțu, Răzvan și Dani, sunt cei care și-au luat angajamentul să sensibilizeze opinia publică pentru a salva copiii bolnavi de la Timișoara. În mai, Cârpaci vine să evacueze laboratorul spitalului
La Timișoara, singura secție de chirurgie pediatrică din regiune va ajunge în stradă. Odată cu ea, blocurile operatorii special dedicate copiilor, o secție ORL și o alta de oftalmologie, una de pneumologie infantilă, și alta de ftiziologie, plus laboratorul Spitalului „Louis Țurcanu”. Totul se întâmplă deoarece imobilele în care se găseau acestea au fost retrocedate, iar proprietarii au la mână sentințe definitive și executorii.
Pe 31 mai un rom din clanul Cârpaci ar putea evacua laboratorul, dacă instanța unde spitalul a contestat măsura evacuării clădirii, îi va da lui câștig de cauză. Cele peste 1.000 de analize care se fac zilnic în spital nu vor mai putea fi efectuate, dacă instanța, unde se încearcă amânarea executării silite, va da câștig de cauză celui din clanul Cârpaci.
Clinicile, nevoite să se înghesuie, dar sunt necesare investiții mari
Situația riscă să aducă spitalul în pragul colapsului, pentru că de analizele acestea depinde viața câtorva sute de copii internați sau tratați zilnic aici. „Noi avem un plan de rezervă pentru laborator și anume mutarea lui în extensia ambulatoriului de specialitate. Acest lucru s-ar putea concretiza abia în iarnă, dacă reușim să facem investiția. Problema e că în clădirea respectivă mai sunt și 50 de copii cu probleme respiratorii sau TBC care nu vor avea unde să fie tratați, dacă vor fi evacuați de acolo”, explică managerul Ovidiu Adam. Și clădirea chirurgiei a fost retrocedată, unei femei din Germania, dar în cazul acesta autoritățile au obținut rejudecarea procesului, care începe acum la Judecătoria Timișoara. Noua clădire ar costa 15 milioane de euro
Ovidiu Adam face apel la timișoreni și la românii inimoși să doneze orice sumă pentru construcția unei clădiri suplimentare spitalului în care să fie mutate secțiile din imobilele retrocedate și cea de neonatologie. Numai pentru edificare, este nevoie de 7 milioane de euro, iar pentru dotări de alte 8 milioane. Cei care doresc să facă donaţii, au la dispoziţie conturile RO15BTRL03601205138307XX în lei şi RO 61BTRL03604205138307XX în euro. Noua clădire va fi ridicată în curtea spitalului, lângă secţia de oncologie pediatrică, va avea 5 etaje, în care vor fi mutate secţiile ce trebuie evacuate, dar şi secţia de prematuri, laboratorul de imagistică şi cel de anatomie patologică.