EDITORIALUL EVZ: Mustăcioara ce-i lipseşte camaradului Antonescu
- Mircea Marian
- 11 aprilie 2012, 23:28
Federaţia italiană de fotbal vrea să-l sancţioneze pe fotbalistul Ştefan Radu pentru că, sâmbătă, la finalul unui meci, a salutat galeria celor de la Lazio cu mâna ridicată, un gest identic cu celebrul salut nazist.
În aceeaşi zi, Agerpres a publicat o fotografie a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, salutând participanţii la mitingul USL: aceeaşi mână ridicată oblic, la 45 de grade, cu diferenţa că palma este în poziţia verticală – salutul roman adoptat de dictatorul italian Benito Mussolini.
Nu cred că este o întâmplare. De la discursul plin de expresii precum "război", "front", "arme" sau "camarazi" la naţionalismul economic (şi nu numai) promovat în discursurile preşedintelui PNL, totul arată că Antonescu s-a decis să joace rolul unui conducător de mână forte. Chiar şi mazilirea lui Chiliman trebuie privită dincolo de cabala nevestelor-europarlamentar, supărate că soţii lor nu se pot impune în faţa primarului sectorului 1. Executarea rapidă şi fără proces a acestui baron rebel arată şi celor din partidul liberal, dar şi alegătorilor, că Antonescu se poate impune ca un lider autoritar.
Ce mai rămâne atunci din discursul despre diktatorul Băsescu şi statul poliţienesc? Mi-e teamă că, de la bun început, a fost o simplă temă politică. Sentimentul meu este că această temă a devenit desuetă, pentru că echipa de campanie a liderului PNL a ajuns la concluzia că alegătorilor le plac politicinii duri, care taie în carne vie, nu democraţii ezitanţi, care stau la discuţii. Multă vreme am crezut că excesele dictatoriale ale lui Crin Antonescu vin din dorinţa sa instinctivă pentru putere. L-am subapreciat. În fapt, dincolo de faptul că nu suportă să fie contrazis, nici de către ziarişti, nici de către colegii de partid, preşedintele PNL îşi construieşte, în mod programatic, o imagine de dictator "soft", un fel de Mussolini adapatat cerinţelor Uniunii Europene.
Presupun că această strategie de imagine a lui Crin Antonescu va fi bine primită de către numeroşi alegători. Încă din 2008, spre finalul guvernării Tăriceanu, mare parte din electoratul PNL provenea din mediul rural, fiind format din pensionari săraci, cu nostalgii comuniste. În urmă cu un an, un institut de cercetări sociologice care aparţinea familiei Voiculescu arăta că, treptat, PSD şi PNL vor ajunge să se bată pe acelaşi tip de electorat. Acum, impresia mea este că s-a ajuns în situaţia paradoxală în care alegătorii partidului liberal sunt mai la stânga decât cei ai PSD, în condiţiile în care Ponta face un efort să se adreseze tineretului din mediul urban. Este aproape incredibil faptul că PSD are acum o atitudine mai nuanţată faţă de FMI, în timp ce PNL are discursul din anii 90 a lui Ion Iliescu.
Deocamdată, pe fondul bătăliei cu Băsescu, Antonescu îi mai poate ţine captivi pe alegătorii care cred în valorile liberale. Dar cred că aceştia realizează că, în acest moment, nu există nici o formaţiune care să promoveze o economie de piaţă liberă, un stat minimalist sau toleranţa faţă de minorităţi. Există alegători care aşteaptă un partid liberal consecvent, este nevoie doar de un lider în care să aibă încrederea că nu va abandona această doctrină la prima confruntare electorală, aşa cum a făcut Crin Antonescu.