Psihologul - înainte de sarcină, nu după

Psihologul - înainte de sarcină, nu după

Criticii noii legi privind regimul avorturilor spun că noile reguli nu vor rezolva carenţele de educaţie ale româncelor, care se protejează de sarcini nedorite prin metode rudimentare.

Iniţiativa legislativă privind obligativitatea consilierii psihologice a femeilor înaintea unui avort nu va rezolva carenţele majore de educaţie sexuală ale româncelor. Multe dintre sarcinile nedorite apar la fete tinere, care nu au împlinit 20 de ani şi care nu au habar de metodele moderne de contracepţie. Avorturi multe la fete sub 19 ani Rapoartele anuale ale Institutului Naţional de Statistică scot la iveală fenomenul întreruperilor de sarcină tot mai frecvent în rândul adolescentelor. Astfel, peste 10% din totalul avorturilor efectuate în intervalul 2005-2010 au fost solicitate de fete tinere cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani. Borbala Koo, director executiv al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, spune că propunerea legislativă ar înrăutăţi situaţia acestor copile. "Tinerele au probleme legate de confidenţialitate. Imaginaţi-vă, vor fi nevoite să vorbească despre sarcină cu oameni necunoscuţi. Întâi medicul, personalul auxiliar, apoi consilierul", explică Borbala Koo. Ea crede că femeile au nevoie de consiliere înainte, nu după ce rămân gravide, iar primii sfătuitori ar trebui să fie profesorii. "Până să ajungem la educaţie sexuală, vorbim de teme majore ale educaţiei generale. Tinerele rămân însărcinate pentru că nu li s-a explicat că pot să refuze şi să-şi păstreze iubitul".

Click pe imagine pentru a mări

Ne puteți urmări și pe Google News

PRO LEGE

  • În România sunt cele mai multe avorturi din UE.
  • Femeile află care sunt traumele avorturilor. "Multe vor să fie mame, dar puse în faţa faptului împlinit, se sperie de responsabilitate. Un specialist le poate ajuta să-şi evaluze situaţia la rece", crede psihologul Keren Rosner.
  • Sunt informate în privinţa alternativelor avortului (adopţia sau plasarea în asistenţă maternală).

CONTRA LEGII

  • Se încalcă dreptul femeii de a decide asupra propriului corp.
  • Se face manipulare prin imagini şi informaţii distorsionate.
  • Femeile au nevoie de consiliere înainte de a rămâne gravide, nu după, crede Borbala Koo, director executiv al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală.
  • Proiectul are carenţe. Nu sunt indicate sursele de finanţare pentru construirea unor cabinete de consiliere.

"Tinerele rămân gravide pentru că nu le-a explicat nimeni că pot să spună Nu partenerului. BARBALA KOO, expert educaţie sexuală Citiţi şi:

  • Cinci argumente PRO şi cinci CONTRA în disputa pe Legea Avortului | SONDAJ
  • Inițiatorul legii consilierii psihologice a gravidelor, Sulfina Barbu: "Avortul să fie un accident, nu o practică"
  • Deputații propun consiliere obligatorie înainte de avort. „O politică care amintește de epoca Ceaușescu”