Cinci argumente PRO şi cinci CONTRA în disputa pe Legea Avortului | SONDAJ

Cinci argumente PRO şi cinci CONTRA în disputa pe Legea Avortului | SONDAJ

Iniţiativa legislativă a Sulfinei Barbu privind obligativitatea consilierii psihologice a femeilor înaintea unui avort a împărţit societatea civilă în două tabere, pro şi contra. Iată ce argumente invocă ambele părţi.

PRO:

1. În România se fac cele mai multe avorturi din Europa Conform unor date recent furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), ţara noastră are cea mai mare rată a avorturilor din Europa - 520 de întreruperi de sarcină la fiecare 1.000 de născuţi vii, peste dublul mediei din UE. „În anul 2012, avortul trebuie să fie un accident în viaţa unei femei fertile, nu o practică", argumentează unul dintre iniţiatorii legii, deputatul Sulfina Barbu. 2. Pacientele află care sunt traumele fizice şi psihice Psihologii spun că întreruperea de sarcină atrage după sine un sentiment acut de culpabilitate, care se va proiecta şi asupra partenerului. Apare aşa-numitul sindrom post-avort. „Intervin probleme de cuplu în privinţa vieţii sexuale, în privinţa deciziei de a mai concepe. Femeile al căror partener nu-şi doresc un copil, tind să-l învinovăţească pentru experinţa lor şi, în timp, se distanţează”, explică psihologul Keren Rosner. 3. Femeilor li se prezintă alternativele avortului „Trebuie să ştie că există alternative concrete, viabile, ca de exemplu: a. casele maternale administrate de organizaţii non-guvernamentale; b. plasament pentru mamele aflate temporar în imposibilitate financiară; c. adopţia”, se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor legii. 4. Beneficiul discuţiei cu un specialist Psihologul Keren Rosner spune că o astfel de consiliere prinde bine oricărei femei însărcinate, indiferent dacă vrea sau nu să păstreze copilul. “Multe vor să fie mame, dar puse în faţa faptului împlinit, se sperie de responsabilitate şi dau înapoi. Un specialist le poate ajuta să-şi evaluze situaţia la rece. Încă din primele zile de graviditate, femeile experimentează reacţii contradictorii, au temeri, se simt vulnerabile”, explică Rosner. 5. Avortul e o crimă Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe atrag atenţia că întreruperea de sarcină este un păcat şi cred că „orice demers care duce la conştientizarea acestui lucru este binevenit”. Mai mult, preoţii spun că pe lângă psiholog, e nevoie şi de sfatul unui duhovnic. CONTRA 1. Se încalcă dreptul femeii de a decide asupra propriului corp, până în săptămâna a 14-a de sarcină Într-o scrisoare trimisă Ministrului Sănătăţii, un număr de 21 de organizaţii neguvernamentale cer să nu se dea aviz pentru această lege, motivând printre altele faptul că „dreptul la informare îşi pierde caracterul de drept, transformându-se în obligaţie căreia pacienta ajunge să nu i se poate sustrage, anulându-i-se practic printr-o lege, dreptul de  a decide ea însăși pentru propria situație”. 2. Manipularea prin imagini şi informaţii distorsionate “Presiunea este extraordinară. Li se arată imagini şi clipuri cu feţi de opt-nouă luni, fără nicio legătură cu condiţia lor. Una se întâmplă în corpul femeii la 14 săptămâni de graviditate, alta la opt luni”, atenţionează Iustina Ionescu (foto), purtătorul de cuvânt al celor 21 de ONG-uri care se opun acestei legi. 3. Proiectul are carenţe Reprezentanţii societăţii civile arată că  propunerea legislativă nu indică surse de finanţare concrete pentru construirea unor cabinete de consiliere, care lipsesc cu desăvârşire în mediul rural. 4. Risc de deces Peste 10.000 de femei au murit în timpul epocii Ceauşescu, din cauza întreruperilor de sarcină ilegale, efectuate acasă, iar activistele se tem că situaţia s-ar putea repeta. ”Se pierde timp preţios. Întâi te duci la consultul medical, să ţi se confirme sarcina, apoi mergi la şedinţa de consiliere şi a treia oară vii pentru chiuretajul propriu-zis. Aşa ajunge să expire perioada legală în care poţi avorta. O mulţime de femei o să-şi pună viaţa în pericol, încercând să scape de copil acasă, prin metode periculoase”, argumentează avocata Iustina Ionescu.  5. Traumele psihice şi fizice sunt un mit Depresia post-avort nu are nici o bază ştiinţifică sau medicală, la fel şi legătura dintre cancerul de sân şi întreruperea de sarcină. Reprezentanţii ONG-urilor invocă un studiu realizat de Academia Colegiilor Medicale din Anglia, în 2011, conform căruia problemele psihice declanşate după un avort existau în stare latentă şi înaintea procedurii. Voi sunteţi pro sau contra consilierii psihologice înainte de avort? Ce argumente aveţi? CITIȚI ȘI:

  • Inițiatorul legii consilierii psihologice a gravidelor Sulfina Barbu: "Avortul să fie un accident, nu o practică"
  • "Avortul opreşte o inimă care bate"
  • De ce avorturile sunt mai sigure decât nașterile
  • Doctorii ar trebui să poată ucide bebelușii. Nou-născuții nu sunt persoane!"
  • Reportaj fără anestezie: Avortul, o despărţire în somn de copilul care

Ne puteți urmări și pe Google News