Nu sunt români! Copii de diplomaţi fac trafic cu ţigări

Nu sunt români! Copii de diplomaţi fac trafic cu ţigări

Mai mulţi copii de diplomaţi, elevi ai liceului internaţional din Ferney-Voltaire, un orăşel francez de lângă Geneva, le revând prietenilor ţigări netimbrate cumpărate în magazine rezervate diplomaţilor din Elveţia, transmite AFP, citată de Agerpres.

Tinerii cumpărau ţigările cu doi euro dintr-un magazin “duty free” destinat deţinătorilor de paşapoarte diplomatice, apoi le revindeau de cealaltă parte a frontierei cu cinci euro, faţă de 6,20 euro, preţ afişat în tutungeriile franceze. Astfel de magazine există în Geneva din 1995 şi comercializează la preţuri speciale produse destinate diplomaţilor cu obligaţia de a fi consumate în exclusivitate de aceştia. Autorităţile nu pot interveni, deoarece nu există plângeri în acest sens, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei din Geneva.