O seară în familie, presărată cu alcool, s-a sfârşit tragic pentru o femeie de 51 de ani din comuna suceveană Coşna. Mariana T. A fost lovită cu pumnii şi picioarele de cel căruia i-a dat viaţă, fiul ei de 28 de ani.
Tragicul deznodământ al petrecerii din casa Marianei a avut loc luni seara. Despre moartea femeii, însă, s-a aflat abia ieri când trupul neînsufleţit a fost găsit de fata ei. Tânăra de 18 ani a fost cea care a sunat pentru a cere ajutor. O găsise pe mama ei în pat, fără suflare. Serviciul de Ambulanţă Vatra Dornei a fost cel care a sesizat poliţia. „Echipajul de pe ambulanţă a fost chemat în jurul orei 10.00. S-a deplasat la o intervenţie ca urmare a unui apel la telefonul de urgenţă 112”, au explicat pentru EVZ poliţiştii suceveni. Atunci când au ajuns în comuna Coşna, echipajul de pe Salvare a găsit-o moartă pe femeie. Medicii au transmis că Mariana prezenta leziuni de violenţă la nivelul gâtului.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Suceava, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au refăcut scena incidentului. Astfel, oamenii legii au stabilit că, luni, în intervalul orar 22.00-23.00, fiul criminal, Cristian Dan a ajuns acasă. Era bine „parfumat” de aburii alcoolului consumat la cârciuma din sat. Mama lui era, la rândul ei, sub influenţa „licorii lui Bachus”. Au mai băut ceva împreună dar au început să se certe după ce şi-au amintit de nişte neînţelegeri mai vechi.
La un moment dat, fiul şi-a ieşit din minţi şi a lovit-o de mai multe ori pe mama sa cu pumnii şi picioarele. În urma loviturilor primite, biata femeie a căzut şi s-a lovit cu capul de un corp dur, cel mai probabil mobilier, consideră criminaliştii. La scurt timp după aceea, fiecare s-a dus la culcare. Fiul s-a trezit, a doua zi, din beţie şi din somn la strigătele disperate ale surorii lui. Mama lor era moartă.
În urma efectuării necropsiei, medicul legist a concluzionat că moartea Marianei a fost violentă, datorându-se unui edem cerebral ca urmare a unui hematom subdural consecutiv unui TCC acut, închis, ce s-a putut produce prin cădere de la acelaşi nivel. Totodată, cadavrul prezintă echimoze şi excoriaţii ce s-au putut produce prin lovire cu pumnul şi comprimare cu mâna, ce pot data din 26/27.03.2012.
Cristian Dan a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore pentru „omor calificat”. El se află în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă. „Se ia în calcul încadrarea faptei la lovituri cauzatoare de moarte deoarece victima a decedat din cauza loviturii la cap, provocată prin cădere, însă decizia aparţine procurorilor. Practic, femeia a fost găsită moartă la circa 12 ore după comiterea agresiunii”, a precizat pentru EVZ inspectorul de poliţie Gabriel Panţîru, ofiţerul de presă al IPJ Suceava.