DE SEZON. Unul din patru români face o formă de reacţie alergică, iar primăvară este vârf la acest capitol. Unele pun viaţa în pericol, altele pot fi ţinute sub control destul de simplu.
Cele mai multe reacţii alergice se manifestă primăvara, odată cu apariţia insectelor, dar şi din cauza cantităţii mari de polen din natură. Printre cei mai întâlniţi alergeni se numără: 1. Polenul Rinita alergică apare mai ales primăvara, din cauza încărcăturii mari de polen din atmosferă, spun medicii. Expunerea la polenul provenit de la pomi, iarbă sau de pe anumite plante poate provoca scurgeri nazale, precum şi iritaţii ale nasului şi ochilor. Astfel de alergii pot fi tratate cu antihistaminice. Este recomandat ca, în zilele cu vânt, să rămâneţi în casă şi să evitaţi deschiderea geamurilor. Tot primăvara se manifestă şi o altă formă de alergie, fitofoto dermatoza, o reacţie la contactul cu diferite plante, la care se adaugă efectul razelor solare. "La nivelul pielii, apar pete roşii şi vezicule cu lichid. Zonele expuse au un aspect biciuit", explică conf. dr. Cătălin Popescu, medic primar dermatolog la Spitalul Colentina. 2. Animalele Proteinele secretate de glan dele sebacee de la nivelul tegumentului animalului şi din salivă pot declanşa reacţii alergice. Manifestarea acestui tip de alergie poate apărea şi după doi ani, iar simptomele se vor ameliora la câteva luni de la încetarea contactului cu animalul. Dacă animalul de companie vă cauzează reacţii alergice, încercaţi să nu îl mai lăsaţi în dormitor. De asemenea evitaţi covoarele mari, care colecteză păr. 3. Praful "Alergenii aeropurtaţi cauzează dermatitele de contact. Acestea apar în zonele unde curenţii de aer spală mai greu alergenii, precum pleoapa superioară, în spatele urechii şi în interiorul acesteia", explică Cătălin Popescu. Un alt factor declaşator îl constituie acarienii care trăiesc în praful din casă. Puteţi evita acest tip de alergii, acoperind saltelele şi per nele, precum şi folosind perne hipoalergice. Este indicat să spălaţi aşternuturile săptămânal, cu apă fierbinte. De asemenea, evitaţi să păstraţi lucrurile care tind să acumuleze o cantitate mare de praf, precum animalele de pluş, draperiile sau covoarele mari. PATRU Şoc anafilactic de la muşcături şi înţepături de insecte Odată cu creşterea temperaturilor apar tot mai multe insecte. În cazul unei muşcături sau înţepături, persoanele sensibile pot suferi o reacţie alergică severă, care poate pune viaţa în pericol. Printre simptome se numără inflamarea, roşeaţa, ameţeala, greaţa sau febra uşoară. Rareori, muşcăturile de insecte provoacă şoc anafilactic, care se manifestă prin dificultăţi de respiraţie, mâncărimi, inflamare la nivelul feţei, gâtului şi gurii, scădere rapidă a tensiunii. În reacţiile severe se recomandă administrarea imediată a unei injecţii cu adrenalină. CINCI Medicamentele care umflă faţa Alergiile la medicamente precum penicilină sau aspirină pot fi responsabile de reacţii care pot pune viaţa în pericol. Se manifestă prin mâncărimi, iritaţie la nivelul ochilor, congestie, precum şi inflamarea la nivelul gurii şi al gâtului. În cazul manifestărilor uşoare se recomandă administrarea de antihistaminice, respectiv adrenalină, în cazul unei alergii severe, la sfatul medicului. CITIȚI ȘI:
- Intoleranța alimentară la români
- Igiena excesivă aduce alergii şi răceli mai dese