Am văzut împreună meciul de la Antena 3, unde corida MRU – Gâdea s-a sfârşit prin capitularea taurului care, după scurgerea a două ore de emisie, a învăţat că toreadorul trebuie să-i spună Domn’ Profesor.
Imaginea ce mi-a venit imediat în minte a fost dintr-un desen animat, cu taurul Fernando (de fapt Ferdinand, așa cum îmi atrage atenția un cititor, dar trebuie să recunosc că din anii `70 și până azi am mai uitat câte ceva), care în ciuda masivităţii lui, adora să miroasă florile, decât să alerge de nebun prin arenă după o cârpă roşie. Cam aşa părea Mihai Gâdea, un moderator pe care eu continui să-l consider extrem de talentat, aproape de miezul nopţii. De altfel, audienţa a fost uriaşă pentru un talk-show obişnuit, cifrele indicând peste un milion de români interesaţi de această confruntare.
De unde acest interes? Mihai Răzvan Ungureanu, pe care îl voi denumi de acum încolo MRU, din motive de spaţiu, era primul premier al actualei coaliţii guvernamentale care se încumeta să intre în bârlogul Varanului, un act de vitejie extremă, întrucât vorbim de un loc în care se petrecuseră multe masacre mediatice, de cele mai multe ori având caracterul unui linşaj. Cu alte cuvinte exista premisa unei noi victime, în persoana lui MRU. N-a fost să fie…Ce s-a întâmplat în acea seară? În afară de ceea ce am văzut la televizor, am remarcat că una din regulile de bază ale unui talk-show politic a fost respectată: un om politic bine pregătit nu poate fi învins decât de un ziarist la fel de bine pregătit! Iar o emisiune unu la unu, aşa cum a vrut-o Mihai Gâdea sau cum, abil, a negociat-o MRU, este premisa unei confruntări în care omul politic va învinge. Mai ales dacă moderatorul pleacă din start cu intenţia de a-l supune unui proces public. Am văzut mulţi alţi ziarişti reproşându-i directorului de la Antena 3 slaba pregătire a subiectelor, ocaziile de a puncta pierdute rând pe rând, dar sunt convins că oricine ar fi intrat în acea seară cu MRU ar fi pierdut. Pentru că premisa era total defavorabilă moderatorului, condamnat la o victorie categorică sau la o înfrângere umilitoare. Apăsat de acest lucru, Mihai Gâdea a încercat să joace pe cartea agresivităţii, deşi o atitudine mai rezervată ar fi echilibrat impresiile şi l-ar fi ajutat să ocolească capcanele întinse de MRU. Dacă ar fi acceptat în sinea lui, că actualul prim-ministru îi este superior din punct de vedere al cunoştinţelor şi al pregătirii intelectuale, că rolul său este acela al ziaristului care vrea să afle adevărul prin răspunsul la unele întrebări pe care şi le pun milioane de români, Mihai Gâdea ar fi reuşit un meci egal. Însă şi-a dorit o victorie categorică şi a reuşit să dezamăgească precum un bariton ce cântă la un moment dat cu glas de soprană.
Atitudinea agresivă a lui Mihai Gâdea a primit din start o replică standard. MRU a demonstrat printr-o discuţie asupra unei banale definiţii, folosită ambiguu de moderator, că nu are de gând să fie o victimă simpatică. Mai mult, a stabilit din primele minute un raport de superioritate care a marcat întreaga emisiune. Deruta intelectuală în care l-a plasat pe Gâdea i-a permis lui MRU să câştige prima rundă a unui război psihologic, în care restul întrebărilor au devenit istorie. Mi-am adus aminte de un episod din campania electorală din 2004, când la una din dezbaterile Băsescu – Năstase, actualul preşedinte al României s-a repezit la moderatorul Cristian Tudor Popescu, acuzându-l de simpatii pesediste, obţinând ca prim rezultat timorarea acestuia, de ajunsese ditamai preşedintele Clubului Român de Presă să citeze din "România Mare", numai ca să demonstreze că nu-l iubeşte pe Năstase. La o scară mai mică, dar în acelaşi mod, a procedat şi MRU. Sunt de acord cu Mircea Badea că MRU a făcut câteva afirmaţii ce puteau fi imediat taxate, dar ocazia fusese pierdută. Pentru că o altă regulă spune că telespectatorii unui talk-show rămân cu o singură impresie: X a câştigat!
Recomandările noastre
